
La Tallinn, în capitala Estoniei, au loc Campionatele Europene de Atletism pentru sportivi sub 20 de ani. Lotul național al României, prezent la această competiție, o include și pe Andreea Lungu, antrenată de Mihaela Marin și legitimată la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina.

Direcția Generală de Pașapoarte aduce unele clarificări privind programările pentru depunerea cererilor și termenul de eliberare. Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă remis de Direcția Generală de Pașapoarte și în care sunt menționate toate informațiile de interes public referitoare la eliberarea pașapoartelor.

La Grădinița “Iulia Hasdeu” din municipiul Câmpina s-a desfășurat, pe parcursul a aproximativ două săptămâni, proiectul educațional “Grădinița creativă de vară – Curcubeu în suflet de copil”, la care au participat 25 de copii și 12 cadre didactice de la instituția menționată și grădinițele partenere.

312 contestații au fost depuse la liceele câmpinene după primele rezultate ale bacalaureatului, iar 14 elevi au promovat examenul în urma recorectării lucrărilor (șapte la Forestier, șase la Energetic și unul la “Istrati”). Procentul de promovabilitate a crescut, astfel, de la 69,5% la 71,86%.

Week-end-ul trecut, la Zărnești, în județul Brașov, a avut loc etapa a 5-a a Campionatului Național de Endurocross, competiție la care a fost prezent și sportivul Dorin Iamandeiu, legitimat la clubul câmpinean Lido, singurul care reușește să mai mențină la un nivel decent ștacheta tradiției bogate a motocrosului câmpinean.

O autoutilitară încărcată cu saltele, care aproviziona un magazin de specialitate, situat pe Bulevardul Carol I din Câmpina, în apropierea intersecției cu Strada Maramureș, a luat foc miercuri, în jurul orei 12.00.

Centrul Medical SanConfind are un departament complet de Imagistică Medicală, cu o echipa medicală de elită, susținută de dotarea cu aparatură de ultimă generație. Imagistica medicală însumează tehnici și proceduri complexe, cu echipamente performante, folosite în vederea obținerii unor imagini de foarte bună calitate, pentru diagnosticarea corectă a afecțiunilor pacienților. Despre acest departament și dotările sale vom vorbi în acest material.

Societatea FORJA NEPTUN SRL angajează: TERMIST TRATAMENTIST, ȘEF SCHIMB - SECȚIE FORJĂ și MUNCITORI NECALIFICAȚI în vederea calificării la locul de muncă.

În week-end, Campionatul Național de juniori 3, faza finală, s-a desfășurat la Craiova, pe noul stadion de atletism inaugurat anul acesta și singurul din România la standarde europene. CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, club coordonat de prof. Mihaela Marin, a avut șase sportivi participanți, care au obținut o medalie de aur, o medalie de argint și trei medalii de bronz.

În cursul zilei de luni, 12 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au efectuat trei percheziții domiciliare, în municipiul Câmpina, la locuințele unui bărbat de 33 de ani, bănuit de înșelăciune în formă continuată. Un mandat de aducere a fost pus în executare.