Ca în fiecare an, și asta de 20 de ani încoace, Balul Bobocilor de la Școala Postliceală "Louis Pasteur" din Câmpina constituie o mare petrecere, un eveniment la care toată lumea râde, dansează și se distrează. Pentru anul școlar 2018-2019, școala patronată de Asociația AMUS France - Roumanie numără aproximativ 90 de boboci, la cele trei clase din anul I - două clase cu profil de asistenți medicali generaliști și o clasă cu profil de asistenți medicali farmacie.
Șezătoarea de la Provița de Jos s-a desfășurat zilele trecute, la Căminul Cultural, într-un cadru deosebit, decorat cu obiecte tradiționale aduse de localnici: de la cuverturi, covoare, ștergare, vase de lut și până la piesele de rezistență ale evenimentului - iile lucrate de femeile din localitate. Femei care au depănat amintiri și au vorbit despre marea lor dorință de a transmite mai departe această artă aleasă a cusutului cămășii tradiționale românești.
"Un secol de la Marea Unire" este denumirea spectacolului care a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia. Un moment artistic aparte, susținut de copii din Câmpina, Breaza, Comarnic și Făgăraș. Sunt zece ani de când există acest parteneriat frumos și generos între Școala Gimnazială "Al.I. Cuza" din Câmpina, Școala "Constantin Brâncoveanu" din Breaza, Școala Gimnazială nr.2 din Comarnic și Colegiul Național "Radu Negru" din Făgăraș. Un parteneriat în bază căruia s-au desfășurat multe acțiuni comune, s-au făcut schimburi de experiență, dar mai presus de toate, un parteneriat care a legat prietenii și a creat lucruri frumoase.
Un eveniment cultural de înaltă ținută este programat sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la Castelul Hasdeu din Câmpina - "Julia Hasdeu, in memoriam", eveniment dedicat împlinirii, pe 14 noiembrie, a 149 de ani de la nașterea genialei fiice a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu.
În perioada 12-16 noiembrie 2018, Fundația Zamolxes organizează cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Tineretului, un concurs de teatru, muzică și dans, cu premii în bani. Este un eveniment destinat elevilor de la școlile și liceele câmpinene, cu vârsta între 12 și 19 ani.
Un eveniment foarte frumos va avea loc duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 13.00, la Căminul Cultural din comuna Provița de Jos. Este vorba despre o sărbătoare a costumului popular românesc, organizată de Primăria Provița de Jos în parteneriat cu Asociația La Blouse Roumaine și Platforma educațională Romania EduCaB.
În ultimii ani, emoțiile absolvirii au fost dublate de emoțiile cererilor în căsătorie pentru unii dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina. Așa s-a întâmplat și joi, când la finalul ceremoniei de absolvire a promoției noiembrie 2018, au existat trei cereri în căsătorie. Trei proaspeți agenți de poliție au dorit să transforme ziua depunerii jurământului militar într-o zi cu adevărat de neuitat nu doar pentru ei, ci și pentru iubitele lor (două dintre ele venite să-i vadă la festivitatea de absolvire, a treia fiind și ea proaspăt absolventă a Școlii de Poliție), pe care le-au cerut în căsătorie acolo, în fața tuturor invitaților.
În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina împlinește jumătate de secol de existență, la această instituție de învățământ se mai întâmplă un lucru frumos. Promoția Centenarului, adică elevii care au susținut examenul de admitere în ianuarie 2018 și au terminat școala în noiembrie 2018, este promoția care a obținut cele mai mari note la absolvire. "Este pentru prima dată în istoria școlii noastre, când mai mult de jumătate din elevii unei promoții au mediile de absolvire peste 9.00. Promoția Centenarului este promoția cu cele mai mari note și suntem mândrii de acești elevi. Este promoția în care avem mulți elevi care au deja studii superioare, unii dintre ei chiar și masterat, deci pot spune că nu este o promoție oarecare", a afirmat directorul Școlii de Poliție de la Câmpina, comisar șef Vasile Tache. (video)
Retragerea cu torțe s-a desfășurat în această seară pe Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina, din zona centrală, de la Salcie, până în Cartierul Câmpinița, la sediul Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr". Au defilat cu torțele aprinse cei 1.300 de elevi ai "Promoției Centenarului", adică elevii care au susținut admiterea în ianuarie 2018 și care joi, 1 noiembrie 2018, vor avea festivitatea de absolvire.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Casa Corpului Didactic, Colegiul Național "Spiru Haret" Ploiești, Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" Câmpina și Liceul Teoretic "Nicolae Casso" din Chișcăreni, Raionul Sângerei (Republica Moldova) derulează un proiect comun intitulat "Punte în timp peste Prut". Un proiect extrem de interesant, care își propune realizarea unor schimburi de experiență, cu exemple de bună practică în activitatea didactică. Luni, 29 octombrie, a fost rândul Colegiului Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina să primească oaspeții de peste Prut, adică o delegație de aproximativ 20 cadre didactice de la liceul din Republica Moldova.