
UPDATE - Potrivit Inspectoratului Județean de Urgență Prahova, cauza probabilă a incendiului a fost... un trăsnet.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4.00, pompierii militari din Câmpina au fost solicitați pentru a interveni la un incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc cu patru etaje de pe Strada 1 Mai, chiar în imediata apropiere a Complexului Comercial Romal.

Asociația Cartierelor Câmpinița și Muscel, cu sprijinul grupului de firme Soceram - Neptun a lansat, în luna iunie 2021, proiectul „Cumpără de lângă casă”, care are ca scop susținerea afacerilor locale și întărirea conexiunilor economice și socio-profesionale între membrii comunității din Câmpina.

Spitalul Municipal Câmpina se redeschide parțial, de la 1 iulie 2021, pentru toate categoriile de pacienți. Spitalul rămâne unitate suport-COVID, cu un număr redus de paturi pentru pacienții COVID și redeschide toate secțiile, cu excepția celei de Obstetrică-Ginecologie, pentru pacienții care nu au COVID. Conducerea Spitalului Municipal a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, cum se vor face internările și cum va funcționa spitalul de joi, 1 iulie.

Ședința Comisiei de Cultură din Consiliul Local Câmpina, care a avut loc luni, 28 iunie, a adus o surpriză: la propunerea lui Florin Marcu (PNL), Liviu Davidescu (ProRomânia) l-a înlocuit la conducerea comisiei pe Liviu Briciu (POL).

La Șotrile, în cele cinci secții de votare, s-a încheiat numărătoarea voturilor. Bogdan Davidescu este noul primar ales al comunei Șotrile, întrunind 844 voturi din totalul de 1.721 voturi valabil exprimate, adică 49,04%, conform rezultatelor provizorii făcute publice de Biroul Electoral Central.

La Șotrile s-au desfășurat duminică, 27 iunie 2021, alegeri parțiale pentru funcția de primar al comunei după ce instanța a invalidat mandatul noului primar ales la 27 septembrie 2020, Bogdan Davidescu.

În zona Câmpina, duminică după-amiază a plouat torențial, cu intensificări puternice ale vântului. A plouat nu numai un interval mare de timp, ci și consistent, o cantitate impresionantă de apă revărsându-se asupra Câmpinei și localităților limitrofe. Avertizarea de cod portocaliu a meteorologilor anunța precipitații de 50 l/mp.

Aproape concomitent cu accidentul de pe DN1 de la Cornu, la intrarea în Breaza, la mică distanță de primul accident, a mai avut loc o ciocnire între două autoturisme, de această dată cu urmări mai grave, o femeie de 48 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, fiind transportată la spital.

UPDATE - Toate cele șase persoane implicate în accident au fost transportate la spital.
Pe DN1, la km 93+700, pe raza localității Cornu, în apropiere de intrarea în Câmpina, a avut loc duminică în jurul prânzului un accident de circulație.

La Șotrile sunt programate duminică, 27 iunie, alegeri parțiale pentru funcția de primar al comunei, după ce instanța a invaliat mandatul obținut de fostul primar Bogdan Davidescu, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă în anul 2019.