În fiecare semestru, prin rotație, grădinițele din județ găzduiesc cercuri pedagogice la care participă o mare parte a cadrelor didactice, precum și inspectori de specialitate. Marți, 13 noiembrie, a fost rândul Grădiniței "Iulia Hasdeu" din Câmpina să fie gazda cercului pedagogic, tema acestuia fiind "Familia ca sistem de relații în educarea și formarea copilului preșcolar", iar tema zilei - "Mirajul toamnei văzut cu ochi de copil, alături de familie".
În ultima vreme v-am prezentat numeroase imagini cu Câmpina de altădată, cu orașul acesta fermecător mai ales în perioda interbelică. Am văzut cu toții ce clădiri minunate erau în zona centrală a localității și nu numai. Clădiri care astăzi nu mai există decât în fotografii vechi și poate în amintirile unor câmpineni. Pornind de la această idee, a modului în care arăta odată centrul localității, am decis să facem o scurtă plimbare pe bulevardul central, de la Notariate până la Poșta Mică, să vedem cum avem grijă astăzi de orașul devenit municipiu.
UPDATE - În jurul orei 12.45, traficul a revenit la normal pe DN1, la Bănești. Potrivit IJP Prahova, cauza preliminară a accidentului din această dimineață a fost nepăstrarea distanței de siguranță între mașini.
UPDATE - Inspectoratul Județean de Poliție a luat decizia devierii traficului rutier spre Ploiești prin Urleta și Băicoi. Pe DN1, sensul de mers spre Ploiești este complet blocat.
Un accident rutier în care sunt implicate nu mai puțin de opt mașini s-a produs pe DN1, în comuna Bănești, în jurul orei 10.20. Detașamentul de la Câmpina al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervine cu o autospecială cu apă și spumă și trei ambulanțe Smurd. În total sunt 15 persoane care se aflau în cele opt vehicule, potrivit informațiilor furnizate de ISU.
La sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Calea Dacia și pe Bulevardul Carol I, la intrarea dinspre Cornu, au fost montate câte trei catarge pe care au fost arborate drapelul național, cel al UE și cel al Câmpinei.
UPDATE - Marți, 13 noiembrie, în jurul orei 13, Polția Română a anunțat remedierea problemei care a condus la nefncționarea sistemului informatic al cazierului. Poliția dă asigurări că de astăzi cetățenii pot obține certificatele de cazier judiciar fără întârzieri, iar persoanele care au depus luni cereri, se pot prezenta la ghișee pentru ridicarea certificatelor.
Poliția Română a anunțat că luni, 12 noiembrie 2018, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS) a suferit o avarie tehnică, eliberarea certificatelor de cazier judiciar fiind îngreunată.
Luna trecută a fost finalizată achiziția de echipamente noi în trei parcuri ale Câmpinei - pe Bulevardul Carol I (la bazin), pe străzile Progresului și Rezervoarelor, după cum v-am informat la momentul respectiv. Deja primele echipamente au început să fie montate în parcul de pe Rezervoarelor, situat la intersecția cu Strada Bobâlna.
Piața Centrală Câmpina se numără printre instituțiile publice care nu s-au bucurat de majorările salariale substanțiale, aprobate de Consiliul Local la nivel maxim pentru aproape toți angajații din administrația locală câmpineană. De aici până la un proces a fost un singur pas, iar subiectul a ajuns în plenul Consiliului Local, la ședința extraordinară din 1 noiembrie.
În aceste zile, președintele Fundației Medis Câmpina, dr. Călin Tiu, participă la Seul la congresul anual al Society for Medical Innovation and Technology, renumitul medic câmpinean fiind un obișnuit al congreselor internaționale și recunoscut în întreaga lume medicală pentru activitatea sa.
În perioada 10-11 noiembrie, la Kumanovo, în Macedonia, au loc Zilele Orașului, o manifestare tradițională care marchează anul acesta 499 de ani de atestare documentară a localității și 74 de ani de la eliberarea de sub ocupația Germanie naziste, ziua de 11 noiembrie fiind declarată "Ziua Eliberării". O delegație a administrației locale câmpinene este invitată la aceste manifestări, Câmpina și Kumanovo fiind înfrățite din iulie 2010.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal în care a fost cercetată o femeie din Câmpina, în vârstă de 49 de ani, care este acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată.