CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/
5003 vizualizari 05 Jul 2018 19:34

Primăria Câmpina explică suspendarea proiectelor cu fonduri europene prin existența unor "mici impedimente"

În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pe 7 iunie 2018 am transmis Primăriei Câmpina și Ministerului Dezvoltării Regionale câte o adresă prin care solicitam să ni se spună dacă au intervenit probleme în derularea a două proiecte cu fonduri europene. Este vorba despre două proiecte aflate încă de anul trecut în faza de contractare, dar se întârzie foarte mult cu semnarea contractelor de finanțare. Ministerul ne-a răspuns după mai puțin de o săptămână. Astăzi, după aproape o lună, am primit răspuns și de la Primăria Câmpina. Ministerul spune că a fost suspendată contractarea proiectelor din cauza unei corecții la Calea Dacia. Primăria Câmpina spune că, de fapt, au apărut unele "mici impedimente".

citeste mai mult
3457 vizualizari 05 Jul 2018 11:40

Noul Cod Penal, aprobat cu o viteză uluitoare, demnă de o cauză mai bună, de cele două camere ale Parlamentului

Când o partea a presei atrăgea atenția asupra faptului că modificările la Codul Penal protejează infractorul și nu victima, cealaltă parte a presei striga că e manipulare. Când opoziția atrăgea atenția că România riscă să devină "Penalistan", că statul de drept se va transforma în "statul de Dragnea", puterea venea cu argumentul suprem - vechiul Cod Penal încălca drepturi și libertăți fundamentale, noi reparăm nedreptățile. Haideți să vedem ce "nedreptăți" au reparat PSD și ALDE, cu sprijinul minorităților.

citeste mai mult
5839 vizualizari 04 Jul 2018 12:25

67,14% promovabilitate la bacalaureat, în Câmpina, înainte de contestații

Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele la prima sesiune a bacalaureatului. La nivelul municipiului Câmpina, rata de promovabilitate este oarecum dezamăgitoare, de 67,14%, cea mai mică din ultimii patru ani. În cifre absolute, situația este următoarea: 598 elevi s-au înscris la bacalaureat, 38 nu s-au mai prezentat la examen, 184 au fost respinși (având media generală sub 6), iar 376 elevi au promovat examenul. Vă prezentăm în continuare situația pentru fiecare liceu în parte.

citeste mai mult
7479 vizualizari 04 Jul 2018 10:18

Un nou proiect pentru reamenajarea zonei de agrement „Fântâna cu Cireşi” din Câmpina

Zona de agrement "Fântâna cu Cireși" nu a mai cunoscut un proces de reabilitare dinainte de 1989. Ani la rând au existat tot felul de inițiative, s-au făcut (și plătit) studii și proiecte care, însă, nu au mai fost puse în practică. Acum se revine la acest subiect, viceprimarul Adrian Pițigoi anunțând în plenul Consiliului Local că va fi realizat un nou proiect pentru modernizarea zonei.

citeste mai mult
12595 vizualizari 03 Jul 2018 18:56

Dr. Claudiu Vaszil, noul director medical al Spitalului Municipal Câmpina

De la 1 iulie 2018, Spitalul Municipal Câmpina are un nou director medical. Este vorba despre Claudiu Vaszil, medic primar de igienă, doctor în științe medicale. 

citeste mai mult
4595 vizualizari 03 Jul 2018 09:04

Curățenie generală în curtea Creșei Municipale Câmpina după discuțiile din plenul Consiliului Local

După cum vă informam zilele trecute, în curtea Creșei Municipale Câmpina buruienile erau aproape cât gardul, riscând să treacă la "vecini", adică în curtea Grădiniței nr.1. Subiectul a fost discutat în plenul ultimei ședințe a Consiliului Local, consilierul Enache Dragomir atrăgând atenția reprezentanților Executivului că este inadmisibil să se întâmple așa ceva la instituțiile publice de administrarea cărora se ocupă Primăria, mai ales la creșă, grădinițe și școli. 

citeste mai mult
4564 vizualizari 02 Jul 2018 22:12

Probleme la modernizarea Străzii Parcului din cauza reziduurilor petroliere descoperite în timpul săpăturilor

Lucrările de modernizare a Străzii Parcului din municipiul Câmpina au intrat într-un impas din cauza pungilor de reziduuri petroliere descoperite de firma constructoare în timpul săpăturilor. Locuitorii de aici ne-au semnalat faptul că nu se mai lucrează de mai bine de trei săptămâni. Au fost și zile în care a plouat, dar problemele au apărut înaintea perioadei cu vreme nefavorabilă. Și au apărut tocmai din cauza acestor reziduuri petroliere în jurul trebuie să se realizeze niște bazine de colectare.

citeste mai mult
6682 vizualizari 01 Jul 2018 11:15

Parcarea de la Spitalul Municipal Câmpina, exclusiv pentru cadrele medicale și pacienți. Taxiurile vor fi mutate la Bancpost

Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința de joi, mutarea taximetriștilor din parcarea aflată pe Bulevardul Carol I, între Ambulatoriul Spitalului Municipal și fostul cinematrograf. Noua locație destinată taxiurilor - peste drum, în față la Bancpost. Pentru această măsură există și acordul Poliției Rutiere Câmpina.

citeste mai mult
6051 vizualizari 29 Jun 2018 16:56

Buruieni cât gardul în curtea Creșei Municipale Câmpina. Administratorul public, pus să rezolve problema

La ședința de joi seară a Consiliului Local Câmpina, consilierul Enache Dragomir a atras atenția reprezentanților Primăriei că în curțile unor instituții publice iarba a crescut și ar trebui ca angajații de la Spații Verzi să intervină și să cosească. Cel mai clar exemplu este cel al Creșei Municipale, de pe Strada Plevnei, unde buruienile sunt cât gardul. Viceprimarul Adrian Pițigoi l-a atenționat pe administratorul public, Remus Bădulescu, să rezolve problema, având în vedere că salubritatea și spațiile verzi se află în atribuțiile acestuia.

citeste mai mult
5047 vizualizari 29 Jun 2018 12:14

Viceprimarul Adrian Pițigoi, nemulțumit de modul în care se lucrează la modernizarea Parcului de la Soldat

"Avem diverse probleme în Parcul de la Soldat, începând cu panoul pe care au scris că lucrarea se termină în anul 2020 în loc de 2018, continuând cu lipsa rampelor pentru persoanele cu dizabilități și până la ritmul lent al lucrărilor. Vreau să vă spun că sunt foarte nemulțumit de ritmul în care se desfășoară aceste lucrări. Voi merge din nou acolo și poate în urma unui nou control se mai schimbă ceva. Practic, până acum, constructorul doar a demolat ce aveam noi în parc, fără să realizeze ceva, nici rețeaua electrică, nici rețeaua de apă, nici betoanele, nici altceva", a afirmat viceprimarul Adrian Pițigoi în plenul ședinței de joi seară a Consiliului Local Câmpina. (video)

citeste mai mult

Pagina: 1 ... 505 506 [507] 508 509 ... 621
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV