În primele trei trimestre ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la 14.314.000 lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite atât de populație, cât și de agenții economici, până la al doilea termen scadent - 30 septembrie 2017.
Malmo - Suedia, Copenhaga - Danemarca, Pyrgos Peloponez - Grecia și Alanya - Turcia, acestea erau destinațiile unde consilierii locali și reprezentanții Primăriei Câmpina ar fi trebuit să meargă la schimburi de experiență, în a doua jumătate a acestui an. Numai că, ghinion curat! Toate deplasările externe au fost sistate.
Primăria Câmpina a demarat procedură de achiziție publică pentru două lucrări de reparații. Este vorba despre selecții de oferte în vederea realizării unor lucrări de reabilitare a trotuarelor și aleilor de pe Strada Toma Ionescu, respectiv reabilitarea aleilor și parcării din zona blocurilor de pe Strada Maramureș.
La terenul sintetic de fotbal din incinta Căminului Petrol din Câmpina au început lucrările de reparații. Primele care au intrat în lucru sunt tribunele, urmează vestiarele, iar la final împrejmuirea.
HidroPrahova anunță că va sista furnizarea apei potabile miercuri, 18 octombrie, între orele 5.00 - 17.00, pentru o mare parte a municipiului Câmpina. Se va lua această măsură pentru branșarea abonaților de pe Calea Doftanei la conducta nouă de alimentare cu apă, lucrarea fiind executată de societatea Fluid Development SRL în cadrul contractului "Proiectare și execuție lucrări de reabilitare conductă de aducțiune, conductă de transport și rețele de distribuție apă potabilă în municipiul Câmpina".
În cei 35 de ani de existență ai Casei Tineretului din Câmpina, fațadele și aleile nu au fost reparate niciodată. Anul acesta, le-a venit rândul. La începutul lunii octombrie au demarat lucrările de reabilitare la fațade, valoarea acestora fiind de 257.000 lei cu tot cu TVA, iar termenul de execuție - 120 zile. Pe măsură ce înaintează reabilitarea fațadelor, vor începe și lucrările de reparații la alei.
În incinta Casei Căsătoriilor din Câmpina va fi amenajată o expoziție permanentă cu copii ale schițelor maestrului Nicolae Grigorescu, astfel încât publicul interesat să le poată vedea pe tot parcursul anului. Până acum, schițele originale au fost expuse o singură dată, timp de trei săptămâni, și au necesitat condiții speciale de lumină și umiditate, pentru că sunt extrem de fragile.
Discuții interesante, ieri, la Primăria Câmpina, pe tema oportunității accesării de fonduri europene pentru modernizarea transportului public, a infrastructurii rutiere și înființării de piste pentru bicicliști. Întâlnirea a avut loc la inițiativa consilierilor locali Monica Clinciu și Florin Frățilă, președinții Comisiei de Urbanism, respectiv Comisiei de Cultură, Sănătate și Sport din cadrul CL Câmpina.
În prezent, la nivelul administrației locale câmpinene sunt în derulare șase proiecte cu finanțare europeană, pentru care au fost parcurse mai multe etape și care se află acum în diferite stadii premergătoare semnării contractelor. De aceste proiecte se ocupă Compartimentul Programe de Finanțare și Relații Internaționale la care lucrează efectiv doar două persoane.
Sunt câțiva ani buni de când în Primăria Câmpina lucrurile nu mai merg deloc bine. S-au acumulat multe tensiuni, multe probleme, a apărut o stare generală de neîncredere, de suspiciune, iar toate acestea se reflectă, normal, în activitatea instituției și în relația cu cetățeanul. Lipsa transparenței în actul decizional, comunicarea dezastruoasă și neasumarea responsabilității începând cu cel mai înalt nivel - acestea sunt trei dintre marile probleme ale Primăriei Câmpina.