Strada Carol I, strada principală a Câmpinei de la începutul secolului trecut, bulevardul cu același nume, de astăzi, era foarte cochetă, pitorească, apreciată de vizitatorii mai mult sau mai puțin celebri. Avea clădiri frumoase, elegante, iar Bulevardul Culturii (Bd. Elisabeta din perioada interbelică), promenada Câmpinei, era o minunăție.
În această dimineață, la sediul Primăriei comunei Șotrile au descins procuroriii de la DIICOT Prahova, care au efectuat percheziții într-un dosar de șantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Suspectul din acest dosar este chiar primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu.
În această dimineață, pe DN1, între localitățile Cornu și Băicoi, Poliția și RAR desfășoară o acțiune rutieră, axată în principal pe combaterea excesului de viteză.
Imaginea de colecție reprezintă una dintre cele mai vechi cărți poștale care s-au păstrat până astăzi. O carte poștală din 1903, în care se poate vedea Strada Știrbey Vodă (actuala Republicii), cu clopotnița Bisericii de la Târg, cum i se spunea înainte, Biserica "Sfânta Treime", de la piață, cum o cunoaștem noi astăzi. O biserică veche, construită în 1828.
La sfârșitul acestei săptămâni este programată etapa a 11-a din Liga A Prahova, la fotbal, o etapă în care capul de afiș poate fi considerat jocul de la Bănești, dintre FC Bănești și CSO Plopeni, ambele aflate pe podum. Iată programul întregii etape, cu scurte avancronici și delegările arbitrilor și observatorilor:
Probabil că destul de puțină lume știe că unul dintre cei mai cunoscuți și talentați compozitori ai României din ultima jumătate de veac, Marcel Dragomir, este câmpinean. S-a născut la Câmpina la 30 octombrie 1944 și a făcut parte dintr-o generație remarcabilă. A fost coleg de clasă, în cursurile gimnaziale, cu cel care avea să devină un mare actor, Eusebiu Ștefănescu.
UPDATE - Incendiul a fost lichidat, iar cauza preliminară stabilită este un scurt-circuit la rețeaua electrică a imobilului.
Pompierii militari au fost sesizați, în jurul orei 16.50, că în comuna Provița de Jos, a izbucnit un incendiu la o casă particulară. Două echipaje de la Detașamentul Câmpina, cu autospeciale cu apă și spumă, s-au deplasat la fața locului, acționând pentru stingerea incendiului.
Pe 25 octombrie 2018, adică mâine, expiră prelungirea... prelungirii termenului de execuție a lucrărilor de modernizare a Parcului de la Soldat din municipiul Câmpina. O investiție pe care o urmărim cu multă atenție încă de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, în data de 24 aprilie 2018. Este pentru a treia oară când putem folosi expresia "trebuia să fie gata, dar nu e" și cu siguranță nu se bucură nimeni de această situație.
Pe 28 octombrie 2018, de la ora 13.00, Asociația Eco Natura Comunității Băicoi va organiza o acțiune de protest împotriva poluării aerului cu hidrogen sulfurat și alte substanțe toxice cu efect nociv asupra sănătății locuitorilor. Va fi un protest pașnic, apolitic, un protest autorizat și susținut de administrația locală, care se va desfășura în zona blocurilor din Cartierul Liliești, după cum ne-au precizat reprezentanții asociației menționate.
Mircea Ionescu Quintus a fost unul dintre cei mai importanți politicieni ai Prahovei și României, veteren de război, deținut politic în perioada regimului comunist, senator și ministru al Justiției după 1990, dar și scriitor. Mircea Ionescu Quintus a fost de foarte multe ori oaspetele Câmpinei, în diferite împrejurări, cu caracter politic sau nu. Avea mulți prieteni aici, iar un lucru mai puțin cunoscut, a fost președintele de onoare al Fundației Culturale "Nicolae Grigorescu" din Câmpina.