
UPDATE - După cum informează ISU Prahova, băiețelul și mămica lui au fost transportați la spital.
În comuna Brebu a avut loc marți după-amiază un accident de circulație mai puțin obișnuit. Conform purtătorului de cuvânt al IJP Prahova, în zona Brebu Megieșesc, explozia unei anvelope la un autobuz l-a făcut pe conducătorul auto să piardă controlul asupra vehiculului și să lovească un autoturism aflat pe marginea drumului. Lângă mașina staționată se aflau două persoane - un băiat de 6 ani și mama acestuia, în vârstă de 34 ani, care au fost răniți. În autobuz erau 14 pasageri.

Primăria Câmpina are în derulare procedura de achiziție publică pentru serviciile de pază, protecție și supraveghere a obiectivelor aflate pe raza municipiului. Până la data limită de depunere a ofertelor, nu mai puțin de 17 firme și asocieri de firme s-au înscris în "competiția" pentru câștigarea contractului cu Primăria Câmpina. Un contract estimat la 1.684.224 lei fără TVA. Principalul criteriu de atribuire a contractului - prețul cel mai scăzut.

(P) Președintele PNL și premierul desemnat Ludovic Orban a anunțat primele tăieri ale guvernului pe care-l va conduce. E vorba despre proiectele de dezvoltare a comunităților locale ce ar urma să fie finanțate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Orban a avut luni o ieșire foarte dură pe acest subiect: "Le spun foarte clar primarilor: uitaţi de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru că nu există resurse financiare şi nu există nicio raţiune pentru a dezvolta un alt program de finanţare pentru care nu există bani!"

(P) Theodor Paleologu și-a lansat recent programul electoral pentru alegerile prezidențiale, un program care include viziunea sa asupra principalelor domenii de interes național (sănătate, cultură, educație) și alte domenii importante, însă mai puțin discutate de politicienii români și mai ales de cei aflați în cursa pentru Cotroceni.

La Bazinul Olimpic ”Tolea Grințescu” din cadrul Complexului Sportiv Dinamo din București a avut loc în perioada 26-27 octombrie Cupa ”Andrei Nicolescu”, ediția a treia, la care sportivii de la CS Barracuda Câmpina au participat alături de cei mai buni înotători ai României.

În anul de grație 2019, una dintre marile dorințe ale câmpinenilor este... asfaltul. Într-un municipiu cu pretenții, există străzi proaste și foarte proaste. Sigur, nu este distrusă toată localitatea, bulevardele centrale arată bine, dar acolo unde până în 2015 s-a lucrat la canalizare, în proiectul derulat prin HidroPrahova, este jale. Iar probleme și mai mari erau pe două străzi unde nu s-a introdus canalizarea menajeră, dar nici carosabilul n-a fost reabilitat și s-a deteriorat mult de la un an la altul - Bobâlna și Calea Doftanei. Cu Bobâlna s-a rezolvat. Lucrarea de reabilitare s-a finalizat, săptămâna trecută a fost semnată și recepția tehnică.

Pe măsura supraaglomerării traficului rutier și la nivelul municipiului Câmpina și în condițiile unei lipse acute de locuri de parcare, sunt conducători auto care își lasă vehiculele în cele mai ciudate moduri. Nu mai vorbim despre șoferii vehiculelor de marfă, care au ajuns să nu mai țină cont de nimeni și de nimic atunci când au de încărcat sau descărcat diferite produse pe la magazine. Vă vine să credeți sau nu, chiar în spatele Pieței Centrale, într-una dintre cele mai aglomerate zone din Câmpina, vineri la ora prânzului, șoferul unei camionete și-a parcat mașina exact pe trecerea de pietoni. Și pentru că nu avea loc suficient, a urcat și pe o bună porțiune din trotuar. A avut ghinion. Poliția Locală Câmpina l-a depistat și l-a sancționat.

După o lungă și grea așteptare, perioadă în care locuitorii din zonă aproape că își pierduseră speranța și credeau că vor îmbătrâni în așteptarea asfaltului, ei bine, Strada Tineretului a fost, în sfârșit, reabilitată. Lucrarea s-a încheiat zilele acestea, odată cu trasarea marcajelor rutiere.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) vine în sprijinul alegătorilor români din străinătate, care doresc să își exercite dreptul de vot la alegerile pentru Președinția României și pune la dispoziția acestora clipuri video menite să ilustreze tehnica votării la scrutinul prezidențial.

O delegație a Serviciului de Comunicare Publică din cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova s-a aflat joi, 24 octombrie, cu o zi înaintea sărbătoririi Zilei Armatei Române, la Poiana Câmpina. Delegația din Moldova s-a aflat în România într-o vizită de documentare organizată de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale din țara noastră.