
Drapelele de pe catargele de la intrările în municipiul Câmpina din DN1 și dinspre Cornu au generat multe dezbateri după ce noi am prezentat modul în care acestea au fost arborate. De pe rețelele de socializare, discuțiile s-au mutat în plenul Consiliului Local, la ședința din 21 noiembrie 2018. Și este foarte bine că s-a întâmplat așa pentru că, astfel, am avut și noi ocazia să aflăm că drapelele sunt montate corect, verticale, pe catarg... orizontal. A spus-o chiar Iulian Anton, directorul Direcției Juridice și de Personal din Primăria Câmpina.

Municipiul Câmpina face parte de mai multă vreme din Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, care, în aceste zile, a organizat un infotrip pentru 25 de tour-operatori și jurnaliști din domeniul turismului, din Polonia și Ucraina, în județul Prahova. Astăzi a fost vizitat Centrul de Informare și Promovare Turistică din Câmpina, unde oaspeții au fost întâmpinați de viceprimarul Adrian Pițigoi.

La ședința ordinară de săptămâna trecută a Consiliului Local Câmpina, proiectul de rectificare a bugetului local nu a întrunit numărul de voturi necesare, opoziția PSD - ALDE abținându-se de la vot. Am scris pe larg despre acest subiect la momentul respectiv. Luni seară, Consiliul Local Câmpina s-a întrunit din nou, într-o ședință extraordinară, la care au fost prezenți toți cei zece consilieri de la PNL și PMP, rectificarea fiind aprobată fără probleme.

După cum vă informam recent, administrația locală a definitivat programul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, manifestări care se vor desfășura pe parcursul a trei zile. Primăria și Consiliul Local invită cetățenii municipiului Câmpina (și nu numai) să participe la aceste evenimente "pentru a întâmpina cu mândrie sărbătoarea Marii Uniri și pentru a aniversa împreună Centenarul înfăptuirii unității noastre naționale", după cum se menționează în comunicatul remis de Primăria Câmpina.
Programul de colectare a deșeurilor menajere în Câmpina, Băicoi, Brebu și Cornu nu va suferi modificări pentru sfârșitul acestei săptămâni, chiar dacă vineri și sâmbătă sunt zile nelucrătoare.

În luna octombrie, primarul Horia Tiseanu era șocat în plenul Consiliului Local Câmpina, atunci când opoziția formată din PSD și ALDE se abținea la votul privind rectificarea bugetului local, iar proiectul era respins. Este adevărat, opoziția a profitat atunci și de absența a doi consilieri PNL. Se întâmpla pentru prima dată în ultimii zece ani ca un proiect legat de buget să pice la vot. Primarul a convocat apoi o ședință extraordinară la care au venit toți cei 10 consilieri ai puterii locale (PNL+PMP), iar rectificarea a fost aprobată fără probleme și fără... PSD și ALDE, care au lipsit. La ședința ordinară din 21 noiembrie, aceeași poveste. În absența unui consilier PNL, opoziția a respins noua rectificare. În această seară va fi, din nou, ședință extraordinară.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România. Ea are o legătură de suflet cu Câmpina, în special cu comunitatea de evrei de aici.

Grupul de inițiativă "Buștenari", din care fac parte Niculaie Nițescu, col. (r) Virgil Cristian și Coca Clinciu Sumbasacu, a adunat o mulțime de oameni sâmbătă, 24 noiembrie, la dezvelirea a patru plăci comemorative cu numele eroilor din cele două războaie mondiale, eroi originari din satul Buștenari, aparținând acum de comuna Telega. Ceremonialul a avut loc la Monumentul Eroilor din Buștenari.

Pentru al șaptelea an consecutiv, administrația câmpineană a organizat Balul "Nunta de Aur", eveniment dedicat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. 12 familii au răspuns invitației Primăriei și Consiliului Local de a petrece împreună câteva ore speciale, de a depăna amintiri, de a ciocni un pahar, de a dansa. O seară frumoasă, cu oameni frumoși, oameni care și-au adus contribuția la construirea acestui oraș.

Sala "Lia Manoliu", din București, a găzduit duminică, 25 noiembrie, o competiție pentru copii - Cupa "Începătorului", organizată de Asociația Municipală de Atletism București. Au participat și opt dintre cei mai mici atleți de la CSS "Constantin Istrati", însoțiți de profesorul coordonator al clubului, prof. Mihaela Marin.