În această după-amiază, la Primăria Câmpina a avut loc o întâlnire între reprezentanții administrației locale și cei ai Asociației Apicole "Valea Prahovei", organizatorul Târgului Mierii. Scopul - găsirea unei soluții legale în vederea acordării de finanțare de la bugetul local pentru ediția din acest an a manifestării. Spunem soluție legală pentru că, după cum s-a discutat și la ultima ședință a Consiliului Local, au fost descoperite unele nereguli în privința susținerii financiare a Târgului Mierii din bani publici.
Printre numeroșii politicieni care vor beneficia de prevederile OUG 13/2017 privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, adoptată de Guvern noaptea trecută și publicată în regim de urgență în Monitorul Oficial, se numără și primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu (PNL). Acesta va scăpa de una dintre acuzațiile din dosarul său de corupție, cea legată de abuzul în serviciu.
Guvernul a adoptat aseară, în cadrul unei ședințe care avea pe ordinea de zi doar aprobarea bugetului pentru 2017, proiectul de ordonanță privind modificarea Codului Penal, dar și două proiecte de lege privind grațierea și executarea pedepselor. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial în mare grabă, noaptea trecută, la ora 1.30, iar cele două proiecte de lege au fost trimise la Parlament, pentru aprobare în procedură de urgență.
Prin dispoziție a directorului Liceului Tehnologic Energetic, profesor Stan Sârbu, la nivelul unității de învățământ a fost constituită o Comisie de disciplină care a analizat comportamentul și problemele cauzate de cele două eleve implicate în bătaia de la Fibec, din fața Clubului FH. Din comisie fac parte directorul adjunct și patru profesori din cadrul liceului.
În perioada 10-28 ianuarie 2017, în spațiul special amenajat la etajul casei Căsătoriilor din Câmpina a fost expusă a doua serie cuprinzând 102 schițe și desene realizate de maestrul Nicolae Grigorescu. Deși intrarea este liberă, pe parcursul celor trei săptămâni doar 97 de persoane au vizitat expoziția.
La sediul Asociației Veteranilor de Război din Câmpina a început distribuirea biletelor aferente acestui an pentru transportul gratuit pe calea ferată și transportul cu microbuze. De aceste bilete beneficiază veteranii de război şi văduvele veteranilor din Câmpina şi localităţile învecinate: Băneşti, Şotrile, Brebu, Cornu, Telega, Poiana Câmpina, Măgureni, Proviţa de Jos şi Proviţa de Sus.
Completul de excepție al Secției 1 Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești a decis închiderea Dosarului 482/42/2016 în care Gheorghe Vlăsceanu era acuzat de avere nejustificată de către Agenția Națională de Integritate.
Operatorul de salubritate Floricon Salub Câmpina a fost anunțat de societatea Vitalia, administratorul rampei ecologice de la Boldești Scăeni, că de la 1 februarie se majorează tariful de depozitare a deșeurilor la rampă. Acest tarif va crește de la 59,92 lei/tonă la 69,58 lei/tonă, fără TVA.
Societatea Electrica Muntenia Nord anunță că astăzi (marți, 31 ianuarie 2017) va sista furnizarea energiei electrice în Câmpina, pe strazile Calea Doftanei, Bobâlna, Rezervoarelor și Muscelului, între orele 10.00-14.00, pentru o intervenție planificată la postul de transformare PT 108.
Apa se oprește din nou mâine (marți, 31 ianuarie) pentru ca HidroPrahova să continue intervenția la conducta din Cartierul Voila, acolo unde săptămâna trecută s-a produs o avarie.