
Primăria municipiului Câmpina vă invită să vizitați expoziția Anuala de Arhitectură OM (Oltenia - Muntenia) 2.0, un proiect inedit organizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și Filiala Prahova a O.A.R. Expoziția va fi organizată în aer liber, în zona Pasajului pietonal de la Ceas și va putea fi vizitată în perioada 10 - 14 septembrie 2021.

Specificul postului: inspecții vizuale și dimensionale

UPDATE - Trupul neînsuflețit al lui Romeo Văsii va fi depus la domiciliul familiei, începând din această seară. Înmormântarea va avea loc duminică, 12 septembrie 2021, la orele prânzului. Slujba religioasă va fi oficiată la Biserica "Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil" (de la lac), iar cortegiul funerar va pleca apoi spre Cimitirul "Învierea lui Lazăr" din Cartierul Câmpinița.
Romeo Văsii, directorul Poliției Locale Câmpina, a încetat din viață noaptea trecută. Vestea a venit ca un șoc, în condițiile în care inclusiv ieri Romeo Văsii a mers la serviciu, a mers pe teren și a participat la toate întâlnirile pe care le avea programate. Noaptea trecută, însă, în somn, inima i-a cedat.

La sediul Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina a avut loc miercuri, 8 septembrie, proba practică pentru avizarea viitorilor polițiști instructori, care vor activa în structurile de pregătire profesională, din cadrul unităților teritoriale de poliție.

Un proverb românesc spune că ”să-ți faci iarna car și vara sanie”. Poate de acest proverb au ținut cont cei de la Compania Națională de Administrare a Infarstructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București, atunci când au lansat în această vară licitația pentru deszăpezirea celor 291 de drumuri naționale de pe teritoriul județului Prahova. entru această licitație a fost alocată suma de 29,5 milioane lei pentru un contract cadru pentru următorii trei ani.

Miercuri după-amiază s-a jucat partida restantă din etapa a 4-a dintre Unirea Teleajen și Sportul Câmpina. A fost o partidă agreabilă, cu nu mai puțin de șapte goluri, dar în ciuda celor trei reușite, câmpinenii s-au întors acasă cu mâna goală, fără niciun punct.

Pe 13 septembrie 2021 se împlinesc 108 ani de la temerara încercare a lui Aurel Vlaicu de a traversa Carpații cu un avion proiectat și pilotat chiar de el, încercare în urma căreia Vlaicu și-a pierdut viața, după ce s-a prăbușit pe câmpul de la marginea comunei Bănești.

Societatea comercială, cu sediul în Câmpina, angajează ospătar.

Un bărbat de 50 de ani a trecut prin clipe de groază în această după-amiază, după ce a fost atacat de un urs în pădurea din apropierea comunei Telega.

UPDATE - Precizăm că este vorba despre căminul privat "Casa Bunicilor", condus de medicul Eugenia Stănărângă. Aceasta susține că acuzațiile sunt nefondate și totul este o minciună.
Poliția Municipală Câmpina a fost sesizată în cazul unui bătrân care ar fi fost agresat într-un centru privat pentru persoanele vârstnice și s-a demarat o anchetă cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.