Totul a pornit de la Șerban Băleanu, un iubitor al Câmpinei și un foarte bun cunoscător al istoriei locale, care la lansarea albumului CâmpinaTV.ro - ”Câmpina, România 100” și apoi în cadrul unui interviu acordat tot publicației noastre, propunea montarea unor plăcuțe informative pe clădirile reprezentative ale Câmpinei. Se întâmpla în prima parte a anului 2019.
În această perioadă post-pandemică, extrem de complicată și tensionată, în condițiile unui război la granița României și a unor crize suprapuse, susținem că Parlamentul trebuie să găsească soluții pentru a sprijinii mediul de afaceri printr-un climat nebirocratic, echitabil și sustenabil.
Zona cuprinsă între străzile Plevnei, Ion Câmpineanu și Pictor Nicolae Grigorescu din Câmpina suferă de mulți ani din cauza neimplicării factorilor de decizie în modernizarea ei. Sigur, există argumente, principalul răspuns al administrației locale fiind legat de necesitatea rezolvării alunecărilor de teren din zonă, înaintea oricărei alte idei legate de dezvoltare acesteia.
Reprezentanții Corpului Național al Polițiștilor și cei ai Poliției Municipiului Câmpina au avut o întâlnire cu Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina, principalul scop fiind acela de a pune la punct detaliile pentru organizarea, pe 14 mai 2022, a unei acțiuni de prevenție rutieră.
La aproximativ două luni de la ridicarea restricțiilor privind pandemia de COVID-19, Spitalul Municipal Câmpina își va redeschide porțile pentru toate categoriile de pacienți.
UPDATE - Pentru că am primit foarte multe reacții, facem următoarea precizare: schița preluată din proiectul de hotărâre nu am suprapus-o exact pe terenul în discuție, ci alături, tocmai pentru a se putea vedea diferențele.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Câmpina din 28 aprilie 2022 se află și un proiect de hotărâre privind alipirea a cinci terenuri de pe Drumul Taberei, în zona fostei tabere școlare Voila.
230.000 lei este suma alocată de Consiliul Local Câmpina pentru bisericile din localitate, în anul 2022. Suma a fost aprobată odată cu bugetul local, dar acum, în cadrul ședinței Consiliului Local Câmpina din 28 aprilie 2022, se va face repartizarea pe biserici a acestei sume.
Creșterile însemnate ale prețurilor la materialele de construcție au creat o situație fără precedent, fiind reglementată prin ordonanță guvernamentală posibilitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici care stau la baza procedurii de achiziție pentru fiecare lucrare de investiție în parte.
Din anul 2009, administrația câmpineană tot încearcă să preia de la RADEF ceea ce a mai rămas din clădirea cinematografului. Un proces lung, anevoios, în care - pe rând - fiecare parte a avut momente în care a părut că nu mai este interesată de realizarea cedării propriu-zise a proprietății asupra acestui imobil care, de ani buni, mult prea mulți ani, este o pată pe obrazul Câmpinei.
Farmacia Medimfarm de pe Bulevardul Carol I, din Pasajul de la Ceas, este singura farmacie din Câmpina care funcționează non-stop, fiind deschisă inclusiv în noaptea de Înviere și în ziua de Paști. Celelalte farmacii au program semi-permanent, adică sunt deschise doar în timpul zilei, unele dintre ele funcționând în această perioadă după programul duminical.