În fiecare an, în perioada 11-12 noiembrie, la Kumanovo (localitate înfrățită cu municipiul Câmpina) se sărbătoresc 'Zilele orașului'. Anul acesta, Kumanovo împlinește 497 de ani de la prima atestare documentară, dar sunt marcați și cei 72 de ani de la eliberarea de sub ocupația Germaniei hitleriste. De altfel, 11 noiembrie este declarată 'Ziua eliberării'.
La această oră (11.00), în sala de sport a Liceului Energetic din Câmpina se desfășoară o nouă ediție a Memorialului 'Mihai Pastor' la baschet, competiție organizată de administrația locală și destinată echipelor de fete și băieți de la liceele din municipiu. Ei bine, se joacă printre picături și se calcă pe prosoape, pentru că în sală plouă.
Este o sumă record, un șoc, practic, pe piața de profil. Licența aparținea unei firme din domeniu, intrată în insolvență. Este vorba despre Farmacia Hygeea.
Deputatul câmpinean Virgil Guran a instalat un cort pe Valea Prahovei și îi invită pe fostul premier - Victor Ponta și pe fostul ministru al Transporturilor - Dan Șova să se mute acolo. Gestul nu este deloc întâmplător.
În primele trei trimestre ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la 12.685.302 lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite atât de populație, cât și de agenții economici, până la al doilea termen scadent - 30 septembrie 2016.
Câteva sute de persoane au luat cu asalt supermarketul LIDL Câmpina, care s-a deschis în această dimineață. Asta, în condițiile în care LIDL nu a anunțat prea multe promoții speciale pentru produsele din rafturi. Cu toate acestea, oamenii au venit în număr mare (peste 300 persoane) și au năvălit în magazin.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi condamnarea la opt ani de închisoare cu executare pentru fostul președinte al Consiliului Județean Prahova - Mircea Cosma și condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare pentru fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma. Decizia nu este definitivă, persoanele condamnate putând face apel în termen de zece zile de la comunicare.
Primăria Câmpina va schimba stațiile de transport public din municipiu. Nu este vorba despre locația acestora, să nu se înțeleagă greșit, ci despre schimbarea aspectului lor. Actualele stații arată jalnic, o știm cu toții. Și este un subiect despre care noi am scris de mai multe ori în ultima vreme.
Supermarketul LIDL de la Câmpina este gata. Zilele acestea se fac ultimele amenajări exterioare și se aranjează marfa în magazin. Deschiderea LIDL Câmpina este programată pentru joi, 3 noiembrie, ora 7.30, după cum a anunțat conducerea LIDL România.
Ne-am făcut degeaba iluzii că în această toamnă scăpăm de gropile de pe Calea Doftanei. Ei bine, nu, nu scăpăm! Strada nu va fi reabilitată anul acesta. Nu se va interveni nici pe Calea Doftanei, nici pe vreo altă stradă din municipiu, fie distrusă de lucrările de canalizare, fie de cele de schimbare a conductelor de apă.