Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
Vântul puternic din noaptea de miercuri spre joi a creat multe probleme și în localitățile din jurul Câmpinei. Despre cele mai grave dintre ele am scris în articolele precedente. Revenim acum cu imagini de la Poiana Câmpina și din Șotrile. La Poiana Câmpina, viscolul a dărâmat o parte din gardul stadionului, precum și troița de la intrarea în localitate. Au fost și câteva cazuri în care vântul a smuls parțial acoperișul unor case.
Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a raportat joi, 6 februarie, Ministerului Sănătății că, în ultima săptămână de supraveghere și monitorizare, s-a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat. Au fost raportate la nivel național 7.022 cazuri de gripă clinică, răspandite pe întreg teritoriul țării, un număr aproape dublu față de cel raportat în săptămâna anterioară (3.645) și față situația înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
Ziua Internațională a Non-violenței și Păcii a fost marcată la Școala Gimnazială Centrală din Câmpina sub sloganul “Zâmbeşte, Educă-te, fii Nonviolent!”. Elevii au realizat afişe tematice, picturi și desene pe care le-au expus apoi în curtea interioară a unităţii şcolare. Aceasta este o acţiune de promovare a evenimentului în cadrul Concursului Judeţean Interdisciplinar „ZEN - Zâmbeşte, Educă-te, fii Nonviolent”, ediția a-II-a, înscris în Calendarul activităţilor educative judeţene.
La începutul anului 2020, Primăria Câmpina are în evidențele sale 31 de familii, în total 89 de persoane, care beneficiază de ajutor social în baza Legii nr. 461 din 2001 privind asigurarea venitului minim garantat. Dintre cele 89 de persoane, 23 sunt majore și apte de muncă, dar numai 18 prestează activități de interes local, acolo unde au fost repartizate.
Un puternic incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la o locuință situată pe Strada Sunătorii din orașul Breaza. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în momentul în care pompierii militari au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de aproximativ 500 mp, la două locuințe și mai multe anexe gospodărești.