
Vineri seară, la scurt timp după producerea accidentului grav de pe DN1, de la intersecția cu drumul spre Florești, despre care am scris AICI, un alt accident a avut loc pe drumul național 1, în zona Paralela 45. Din fericire, de această dată nu există persoane rănite, ci doar pagube materiale destul de însemnate.

Încă un accident grav de circulație s-a produs vineri seară, în jurul orei 18.15, pe DN1, la intersecția cu drumul județean 720 care duce spre Florești, acea intersecție extrem de periculoasă, unde se produc frecvent evenimente rutiere grave. În accidentul din această seară au fost implicate un microbuz de transport persoane, în care se aflau 20 de călători și un autoturism în care se aflau patru persoane. Toți cei patru ocupanți din autoturism și șoferul microbuzului sunt răniți.

2019 a fost al treilea an în care blocul de necesitate construit la Câmpina a rămas gol. Situația ar putea fi alta la începutul anului viitor, pentru că la nivelul administrației locale se pune problema schimbării destinației blocului, motivul fiind cel deja cunoscut și despre care noi am scris în mai multe rânduri - refuzul locatarilor din blocurile cu bulină roșie de a se muta temporar în blocul de necesitate pentru a le fi consolidate locuințele. La ședința 28 noiembrie 2019 a Consiliului Local Câmpina, primarul Horia Tiseanu a vorbit despre blocul de necesitate și despre schimbarea destinației apartamentelor de aici, în cazul în care consilierii vor fi de acord.

La una dintre recentele Serate Culturale Elstar, profesorul și scriitorul Christian Crăciun a avut o expunere extrem de interesantă despre perioada interbelică, pornind de la cartea Ioanei Pârvulescu “Întoarcere în Bucureștiul interbelic”. Și a vorbit Christian Crăciun despre cum s-a dezvoltat, ce s-a construit, cum a înflorit Capitala în cei 20 de ani dintre războaiele mondiale, comparând această perioadă cu cea post-decembristă, adică ultimii 30 de ani, dezamăgitori pentru mulți dintre noi. Același lucru vom încerca să facem și noi în rândurile care urmează, legat de Câmpina. Pentru că, asemeni întregii țări, Câmpina noastră a cunoscut o dezvoltare incredibilă în interbelic, a prosperat, a înflorit. Și asta se întâmpla, atenție, după un război greu, care a lăsat în urmă pierderi uriașe, umane și materiale. 20 de ani reprezintă o perioadă scurtă în istorie, dar cu realizări edilitare, economice, sociale și culturale de neegalat.

Comuna Poiana Câmpina, în calitate de beneficiar, cu sediul în comuna Poiana Câmpina, nr.462, județul Prahova, România, cod poștal 107425, derulează proiectul "Modernizare și dotare grădiniță în comuna Poiana Câmpina, județul Prahova", cod SMIS 124625, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism intermediar.

O clădire sinistră, situată pe Strada Fabricii din municipiul Câmpina, a devenit adăpost privat pentru câinii comunitari. Adăpost, un fel de a spune... Este o clădire veche, construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, este fosta fabrică de acid sulfuric a Rafinăriei, o clădire cu un aspect deprimant, la care se ajunge pe un drum de pământ, care atunci când plouă devine un drum desfundat. Clădirea aceea este acum un spațiu privat, a fost cumpărată de o persoană fizică și închiriată firmei Veterimed Contel SRL, adică lui Alexandru Chirobocea.

Înainte de modernizarea, cu fonduri europene, a infrastructurii feroviare și a gărilor de pe ruta Câmpina - Predeal, infiltrațiile de apă din pasajul subteran pentru călători reprezentau o imagine cu care eram obișnuiți. Infiltrațiile, mucegaiul, băltoacele din pasaj făceau, efectiv, parte din peisajul feroviar al Gării Câmpina. Iar iarna, acest pasaj devenea o capcană, un adevărat pericol pentru călătorii care riscau să coboare scările alunecoase și să meargă prin apa înghețată. Dar iată că și după modernizare, situația este aceeași.

Un minunat eveniment dedicat sfintei sărbători a Crăciunului va avea loc la Câmpina, pe 15 decembrie 2019, de la ora 17.00, într-o locație aparte - Casa Praznicală a Parohiei "Sfântul Nicolae" din Cartierul Slobozia. Aici vor răsuna colinde și cântece de iarnă interpretate de Ioana Sandu și invitații săi - copii talentați din Câmpina. Va fi un concert frumos, special, așa cum este și marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Vă invităm să vă umpleți sufletele cu bucurie, în prag de Crăciun, cu colinde și glasuri de clopoței, într-un loc încărcat de credință și spiritualitate. Intrarea este liberă.

Partidul Național Liberal a câștigat un capital electoral important la europarlamentarele din primăvară, consolidat acum, la prezidențialele din noiembrie. Un capital uriaș de încredere, care va trebui conservat în perspectiva anului electoral 2020. Este ușor de spus, greu de făcut. O țară întreagă este acum cu ochii pe liberali, iar așteptările sunt mari, pe măsura milioanelor de voturi acordate de românii de acasă și de peste graniță. 2020 va fi un an extrem de important pentru PNL. Pentru că, dacă îi va dezamăgi pe români, va risca să ajungă, în 12 luni, la scorul de acum al PSD.

La sfârșitul săptămânii trecute, vă informam despre perchezițiile efectuate de polițiști din Prahova și București, însoțiți de jandarmi, la domiciliile a trei persoane din municipiul Câmpina, suspectate de comiterea unor furturi și tâlhării. Doi dintre suspecți au fost găsiți acasă, au fost ridicați și duși la Poliție pentru audieri. Cel de-al treilea suspect dispăruse de la domiciliu, dar a fost prins a doua zi și reținut. Cei trei bărbați au fost prezentanți duminică, 24 noiembrie 2019, în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. (facsimil)