
UPDATE 5 - La ora 18.00, traficul rutier a fost reluat pe DN1.
UPDATE 4 - Din primele cercetări reiese că accidentul ar fi fost provocat de autoturismul Daewoo Nubira, cu numărul de înmatriculare B-27-ZME, care mergea spre munte și în care se aflau cei patru cetățeni olandezi. Probabil din neatenție, conducătorul auto a acroșat autoturismul Volkswagen Passat (B-57-REK), care venea din sens opus, Nubira fiind apoi proiectată într-un autoturism Opel (PH-16-TWJ), care, de asemenea, se deplasa în sens opus, adică spre Ploiești. Impactul a fost extrem de puternic... Cercetările continuă în acest caz. Cert este un lucru, dacă pe DN1, în zona Cornu, ar fi existat separatoare de sens, acest accident nu ar fi avut loc.
UPDATE 3 - Șase victime ale accidentului sunt urcate pe rând în ambulanțe și transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Este vorba despre: o tânără de 20 de ani, cu traumatism cranio-facial, fracturi ale ambelor brațe și ale piciorului drept; un tânăr de 20 de ani cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la bazin; un bărbat de 49 de ani cu traumatism cranio-cerebral minor, cu traumatism abdominal, traumatism la bazin și fractură la picior; o altă tânără de 20 de ani cu traumatism cranio-facial; un bărbat de 50 de ani cu traumatism la bazin, la picioare și un traumatism toraco-abdominal.
UPDATE 2 - Două dintre persoanele implicate în accident au fost declarate decedate. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, este vorba despre doi bărbați, unul de 39 de ani și unul în vârstă de 45 de ani.
UPDATE 1 - Dintre cele opt victime ale accidentului, patru sunt cetățeni străini, olandezi. Pompierii militari intervin în continuare pentru descarcerarea celor trei victime rămase între fiarele contorsionate ale mașinilor.
În urmă cu puţine minute, în jurul orei 15.35, pe DN1, în dreptul localităţii Cornu s-a produs un grav accident de circulaţie în care au fost implicate trei autoturisme.

Ziua a doua a referendumului pentru revizuirea Costituţiei nu a adus nici la nivel naţional, nici la nivel judeţean, nici în Câmpina, un număr semnificativ de electori la urne. Astfel, conform datelor oficiale ale Biroului Electoral Central, la ora 13.00, la nivelul municipiului Câmpina votaseră 12,71% dintre alegători. Spre comparaţie, la nivelul judeţului Prahova, prezenţa era de 11,50%, iar la nivel naţional - 11,67%.

Noua licitație pentru repararea și reabilitarea Străzii Bobâlna din municipiul Câmpina a fost câștigată de societatea SCDA Infrastructură SRL București, cu prețul de 2,2 milioane lei fără TVA. Perioada de depunere a contestațiilor s-a încheiat, iar săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul între Primăria Câmpina și firma care va executa lucrarea. Termenul de execuție este de patru luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Nu numai referedumul pentru modificarea Constitutţiei a durt două zile, ci şi etapa a 8-a din Liga A. S-a jucat sâmbătă şi duminiciă, cele mai neaşteptate rezultate venind din partidele în care au evoluat ocupantele primelor două locuri ale clasamentului înaintea acestei runde, ambele fiind învinse.

"Zeița de la Montreal", prima sportivă din istoria gimnasticii mondiale care a primit nota 10, Nadia Comăneci are o poveste interesantă privind legătura sa cu Câmpina. Interesantă și mai puțin cunoscută, deși probabil că mai sunt câmpineni care-și amintesc de vizita Nadiei la Câmpina.

Una dintre clădirile impozante situate pe bulevardul central al Câmpinai şi datând încă din perioada interbelică era Farmacia Voiculescu. Astăzi, întreaga latură a bulevardului de atunci a devenit una dintre laturile Parcului Regele Mihai I.

37.666 alegători au votat sâmbătă, în prima zi a referendumului, la cele 623 de secții de votare din județul Prahova, ceea ce înseamnă o prezență la vot de 5,68%. Vă reamintim că, în Prahova, numărul alegătorilor înscriși pe listele permanente este de 662.026 persoane. Din totalul celor 37.666 alegători prezenți la urne, 32.345 sunt pe liste permanente, 4.695 au votat pe liste suplimentare, iar 626 voturi au fost depuse în urna mobilă. În municipiul Câmpina, la ora 21.00, când s-au închis secțiile de votare, prezența la urne era de 7,03%, conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

În cele două zile ale referendumului pentru revizuirea Constituţiei, urnele se închid la ora 21.00. Biroul Electoral Central a dat publicităţii prezenţa la vot pentru astăzi, la ora 19.00, iar dacă pentru municipiul Câmpina am scris situația la urne într-un articol anterior, în rândurile care urmează vă invităm să vedem care a fost prezenţa la vot în localităţile limitrofe Câmpinei.

Un foarte cunoscut actor român, un mare actor al Generaţiei de Aur din teatrul şi filmul românesc, Mircea Albulescu şi-a legat pentru totdeauna numele de Câmpina, fiind unul dintre promotorii Teatrului "Proiect" şi dând, în anul 2013, numele său teatrului, dar și festivalului de teatru care are loc în fiecare toamnă la Câmpina.

Prima zi a referendumului se apropie de final. O zi în care prezenţa la vot nu a fost una, probabil, pe măsura așteptărilor iniţiatorilor acestei consultări publice. Iată cum a decurs prezenţa la vot, în Câmpina, după ora 14.00.