După apelul nostru la salvarea Ansamblului Folcloric al Casei Tineretului, în urma deciziei greu de comentat a Consiliului Local Câmpina de a nu mai asigura finanțarea acestui ansamblu, am primit duminică un prim ecou, o declarație de presă din partea consilierului Cosmin Raț, de la Partidul Oamenilor Liberi, care vine cu o propunere inedită pentru a asigura finanțarea și supraviețuirea ansamblului. Iată declarația:

Cinci luni, atât a deținut Valeriu Matei funcția de director (responsabil) al Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu” din Câmpina. Într-un interviu pe care ni l-a acordat imediat după instalarea în funcție, Valeriu Matei spunea că a venit la Câmpina pentru aerul curat de aici.

Consiliul Județean Prahova a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru Centura de Est a municipiului Câmpina, investiție care se va realiza în baza unui acord de parteneriat între CJ, Câmpina și comuna Bănești.

Într-un nou joc amical, disputat duminică, 19 februarie, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol, din Câmpina, formația Triumf Poiana Câmpina a întâlnit echipa Progresul Provița de Jos.

Rar se întâmplă ca la această categorie de vârstă, a junioarelor III, să existe un joc atât de disputat, iar victoria să se stabilească în ultima secundă de joc.

Sâmbătă și duminică, la București se desfășoară Campionatul Național de Atletism pentru seniori. În prima zi a întrecerilor, la startul probei de aruncarea greutății s-au aliniat și doi sportivi câmpineni - Ciprian Costache, legitimat la CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, și Marius Vasile, fost component al grupării câmpinene, aflat la prima competiție pentru CSM București, club la care este legitimat de la 1 ianuarie 2023, ambii sportivi fiind pregătiți de Mihaela Marin.

În acest week-end s-au încheiat la Winterberg, în Germania, Cupa Europei și Campionatul European la bob. La aceste prestigioase competiții continentale, din delegația României a făcut parte și câmpineanca Georgeta Popescu. legitimată la CSO Sinaia și pregătită de antrenorul Dorin Alexandru Grigore.

Miercuri, 22 februarie, de la ora 17.00, este programată ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina, pe ordinea de zi aflându-se și un proiect privind constituirea Consiliului Consultativ pe probleme de tineret, structură fără personalitate juridică și care va funcționa pe lângă Consiliul Local Câmpina. Proiectul este inițiat de consilierii locali Liviu Briciu, Florin Marcu și Dan Nica.

Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 17 februarie 2023, repartizarea pe unități administrativ teritoriale a fondului aflat la dispoziția CJ pentru acest an, în sumă totală de 38,17 milioane lei. Acești bani sunt destinați programelor de dezvoltare locală și investițiilor care necesită cofinanțare de la bugetele locale. Câmpina primește pentru prima dată după foarte mulți ani o sumă importantă de la bugetul județean - 1,425 milioane lei.

Vă informam în urmă cu câteva zile că Primăria municipiului Câmpina a inițiat o consultare publică pentru un proiect privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism.