
Între asociațiile de rezerviști militari din Câmpina și Achern (Germania) există un acord de parteneriat care prevede inclusiv participarea la activități dedicate evocării evenimentelor istorice la cimitirele militare și monumentele istorice aflate pe teritoriul celor două țări.

După o scurtă pauză, Campionatul Național Feminin de Juniori III s-a reluat cu etapa a VII-a, în care CS Câmpina a întâlnit, în sala Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”, formația CSM Ploiești.

Surpriză neplăcută duminică pentru jucătorii și suporterii formației Tricolorul Breaza, în jocul de pe stadionul Parc, echipa oaspete, CS Brazi, aliniind la start doar șapte jucători, adică numărul minim pentru ca meciul să se poata disputa. După CS Strejnic, CS Brazi este a doua echipă din eșalonul considerat de elită al fotbalului județean care apelează la o astfel de ”tactică” descalificantă pentru competiție, pentru adversari, spectatori și... fotbal.

Echipa de juniori sub 15 ani a CS Câmpina, înscrisă în cadrul Campionatului Național Liga Elitelor, a revenit în fața propriilor suporteri, unde a întâlnit formația Petrolul Ploiești, într-un joc disputat duminică dimineață pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol.

Vineri după-amiază au început jocurile etapei a 15-a din Liga A Prahova. Runda a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele, clasamentul la zi și programul etapei viitoare:

În cursul zilei de sâmbătă, 12 noiembrie, polițiștii orașului Breaza au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

”Avem dotări de nivel internațional”, este afirmația coordonatorului Compartimentului de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Cristina Popa. Este un compartiment important, în care s-a investit foarte mult în ultimii ani, iar rezultatele încep să se vadă.

Emeric Imre a fost surpriza frumoasă oferită de Casa de Cultură din Câmpina tuturor celor care au participat la Salonul literar ”Geo Bogza”.

Poienarii au ajuns la al patrulea meci fără victorie, după ce nu au reușit nici sâmbătă să treacă la Băicoi, de formația locală, CSO.

Fără Claudiu Dumitrescu, eliminat etapa trecută la Cornu, CS Câmpina a avut o primă repriză în care a jucat fără orizont. De altfel, până în pauză jocul a fost foarte modest, amnbele echipe jucând mai mult la jumătatea terenului, astfel că fiecare echipă a avut câte o singură ocazie mai importantă.