Pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna trecută a Consiliului Local Câmpina s-a aflat și un proiect de hotărâre privind mutarea statuii Soldatului din Parcul Regele Mihai I (încă nefinalizat), în Parcul Trandafirilor, cel din în zona notariatelor. Părea un proiect strict tehnic, fiind vorba de aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru "desființare ansamblu monumental existent și reamplasare monument în zona de intrare din Parcul Trandafirilor". În timpul discuțiilor, însă, au ieșit la iveală lucruri foarte interesante. Mutarea statuii va costa peste 184.000 lei, termenul pentru această operațiune este de 77 zile și nu va exista o licitație.
UPDATE 3 - Polițiștii din Breaza au deschis în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală. Agresorul este cercetat în stare de libertate. Cel mai probabil, bătrânului i se va face un control psihiatric pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul în care și-a înjunghiat fiica.
UPDATE 2 - Purtătorul de cuvânt al IJP Prahova a anunțat că persoana bănuită de comiterea faptei este chiar tatăl victimei. Bărbatul, în vârstă de 81 de ani, se află acum în custodia Poliției. Vecinii spun că bătrânul este violent și de multe ori și-a lovit fiica, fie cu un baston, fie cu obiectele aflate la îndemână. Cei doi locuiesc în aceeași curte, dar în imobile separate.
UPDATE 1 - Femeia a fost stabilizată hemodinamic și va fi transportată la Spitalul Județean de Urgență Prahova.
O femeie de 62 de ani, din Breaza, a fost înjunghiată. Un echipaj medical de la Serviciul Județean de Ambulanță îi acordă primele îngrijiri medicale.
Alunecarea de teren de pe Strada Siretului din Câmpina este cunoscută de toată lumea, mai ales că este o problemă veche și necesită o investiție majoră pentru ca tronsonul afectat să poată fi redat circulației rutiere. În prezent, traficul auto este închis porțiunea respectivă, iar traficul pietonal este destul de riscant. În plus, zona afectată de alunecarea de teren a fost transformată într-o adevărată groapă de gunoi. La ședința Consiliului Local din 31 ianuarie 2019 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea și consolidarea Străzii Siretului.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal privind un bărbat de 43 de ani, din Câmpina, bănuit de înșelăciune.
În prima ședință din 2019, Consiliului Local Câmpina a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiții "Modernizare Drumul Taberei". Valoarea totală a acestei investiții se ridică la 4.557.905,04 lei, adică aproape un milion de euro. "Am auzit că urmează să apară PNDL 3 și sperăm să putem include și noi asfaltarea Drumului Taberei în acest program, astfel încât să degrevăm bugetul local", a afirmat primarul Horia Tiseanu în plenul ședinței CL.
Sunt lucruri care poate par minore, dar care spun multe despre "respectul" administrației locale câmpinene față de simbolurile naționale. A fost o întreaga discuție, la finalul anului trecut, în privința modului de arborare a drapelului național la intrările în localitate. În ciuda criticilor, lucrurile au rămas neschimbate. Acum vă prezentăm cum arată stema României de la intrarea în Primăria Câmpina.
Poliția Rutieră Prahova desfășoară luni dimineață o acțiune prin care se urmărește creșterea gradului de disciplină rutieră. Acțiunea are loc pe principalele artere rutiere din localități și pe drumurile naționale din zona orașelor Ploiești, Câmpina, Sinaia, Vălenii de Munte, Slănic, Mizil și Urlați.
Consiliul Local Câmpina a decis, în ședința de joi, 31 ianuarie, la propunerea primarului Horia Tiseanu, să plafoneze salariile funcționarilor publici și personalului contractual din Primăria Câmpina și din serviciile publice subordonate administrației locale. Cu alte cuvinte, în 2019, salariile angajaților nu vor fi majorate, chiar dacă salariul minim pe economie a crescut, ci se vor păstra la nivelul lunii decembrie 2018. Totuși, chiar și fără această majorare, fondul de salarii tot va crește și asta pentru că, în acest an, administrațiile locale sunt obligate prin lege să mărească salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap și să le acorde acestora indemnizație de hrană și vouchere de vacanță.
Dacă ar vrea, Consiliul Local Câmpina ar putea păstra nemajorate tarifele la gunoiul menajer, subvenționând contribuția pentru economia circulară - acesta a fost titlul articolului scris de noi la începutul săptămânii, cu speranța că vom da o idee administrației locale. Ei bine, avem acum o veste bună. Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința de joi seară, subvenționarea contribuției pentru economia circulară și, astfel, tariful la gunoiul menajer nu se mai majorează, așa cum prevedea proiectul inițial.
La Primăria Câmpina a avut loc miercuri, 30 ianuarie 2019, o dezbatere publică pe tema tarifelor pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor. A fost o dezbatere organizată la solicitarea Asociației Câmpina Civică și la care au participat patru membri ai asociației menționate, reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Local și Floricon Salub.