Veste șocantă, dureroasă, vineri la prânz, pentru toți cei care l-au cunoscut, l-au apreciat, admirat și iubit. Profesorul câmpinean Ion Bălu a încetat din viață. În toamna acestui an ar fi împlinit 88 de ani.
În urmă cu exact un an, pe 25 martie 2020, la Spitalul Municipal Câmpina se primea o adresă de la Direcția de Sănătate Publică Prahova, prin care conducerea instituției era anunțată că spitalul a fost desemnat unitate-suport pentru pacienții cu COVID-19. Părea neverosimil ca singurul spital generalist din zona Câmpinei, care deservea în jur de 175.000 locuitori (Câmpina, comunele din jur și toată Valea Prahovei) să primească doar pacienți COVID și să-și închidă, practic, porțile pentru pacienții non-COVID. Și totuși, exact asta s-a întâmplat, adresa DSP fiind urmată de Ordinul 533 al Ministerului Sănătății privind desemnarea spitalelor COVID și unităților suport COVID din țară.
Mult contestata "taxă pe apa de ploaie" sau pe apa meteorică, așa cum o regăsim în documentele oficiale ale operatorului de apă și canal, va fi eliminată din facturile abonaților HidroPrahova. Astăzi, 23 martie 2021, HidroPrahova a înaintat către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova", toată documentația necesară în vederea adoptării unei decizii pentru anularea "taxei pe apa pluvială" din facturile clienților persoane fizice și asociațiilor de proprietari.
Săptămâna aceasta, Primăria Câmpina va supune consultării publice proiectul bugetului local pentru anul 2021. Un buget de la care nu trebuie să avem așteptări prea mari pentru că el reflectă o realitate dureroasă – Câmpina are probleme financiare reale. Nu este pentru prima dată când menționăm acest lucru și, probabil, nu va fi nici ultima dată. O moștenire grea de la administrația precedentă, la care se adaugă o diminuare incredibilă a sumelor din cotele defalcate, repartizate Câmpinei pentru echilibrarea bugetului local, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, influențează major bugetul local pentru 2021.
Pe 22 martie 2021, elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Câmpineanu” din municipiul Câmpina au sărbătorit, prin diverse acțiuni, Ziua Mondială a Apei. Copiii au realizat desene și postere care pot fi admirate în cadrul expoziției amenajate în holul școlii, dar pot fi văzute și pe pagina de Facebook a unității școlare. De asemenea, a fost organizat și un scurt seminar eco, online, unde elevi din clasele a V-a C și a VII-a A au prezentat materialele pe care le-au realizat cu această ocazie și care au avut ca temă, bineînțeles, Ziua Mondială a Apei.
Pe DN1, la Bănești, a avut loc sâmbătă, 20 martie, la orele prânzului, un accident de circulație în urma căruia o mașină s-a răsturnat, iar doi tineri, de 18 ani, respectiv 19 ani, au ajuns la spital.
Bănești, Breaza, Brebu, Cornu, Poiana Câmpina, Provița de Jos, Provița de Sus și Telega se numără printre cele 44 de localități din județul Prahova care vor beneficia de un proiect al Consiliului Județean privind extinderea rețelei de gaze naturale.
Comitetul Judeețan pentru Situații de Urgență Prahova a aprobat propunerile Inspectoratului Școlar Județean și Direcției de Sănătate Publică privind schimbarea scenariilor pentru desfășurarea cursurilor în unitățile de învățământ din cele 104 localități ale județului Prahova. La Câmpina, în condițiile în care rata incidenței cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 1,24 cazuri la mia de locuitori, s-a decis trecerea tuturor unităților de învățământ în scenariul galben.
Vineri după-amiază, în jurul orei 13.00, pe Strada Poieniței din Breaza a izbucnit un incendiu la un atelier auto. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că incendiul a cuprins întregul atelier în care se aflau mai multe butelii, inclusiv unele cu oxigen, existând pericol de explozie, dar și de propagare a incendiului la o locuință.
Despre varianta ocolitoare a municipiului Câmpina, de la Bănești, pe firul râului Doftana, până în drumul județean 102I, la fosta fabrică "21 Decembrie" și de acolo spre Valea Doftanei, am scris prima dată în urmă cu aproape zece ani. Și de atunci am tot revenit asupra subiectului. Când Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, a anunțat lansarea proiectului, apoi când CNADNR (actuala CNAIR) a demarat achiziția publică pentru studiul de fezabilitate și... atât, apoi când următorul președinte al Consiliului Județean, Bogdan Toader, a reluat proiectul și tot așa. Acum, scriem din nou.