Noaptea care a trecut, în jurul orei 2.20, pompierii militari au fost alertați, fiind semnalat un incendiu la o casă particulară situată în cartierul Voila din municipiul Câmpina.
În urmă cu puţine minute, pompierii de la ISU Prahova au fost solicitaţi pentru deblocarea unei uşi la un apartament dintr-un bloc de pe Strada Alexandru Odobescu (foto), din Câmpina.
La aproximativ 24 de ore după ce primarul Horia Tiseanu anunţa în plenul şedinţei Consiliului Local Câmpina, răspunzând unei întrebări din partea unui consilier, că termenul de finalizare a skatepark-ului a fost prelungit cu 20 de zile, până la 13 septembrie, la această lucrare aveau loc probe la sistemul de iluminat.
Puţin după miezul nopţii, la Telega a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia patru persoane au ajuns la spital.
S-au încheiat în această dimineaţă probele sportive eliminatorii, traseul practico-aplicativ punând destule probleme şi la această sesiune a admiterii la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina. În cursa pentru cele 1300 locuri au mai rămas 4358 candidaţi.
În cadrul şedinţei Consiliului Local Câmpina de joi, 30 august, la "diverse", consilierul Florin Frăţilă a ridicat problema "cutiei" din faţa bustului lui Nicolae Grigorescu, din zona centrală a localităţii. "Ne facem de râs!", a fost concluzia lui Frăţilă.
Noaptea trecută, un câmpinean a sunat la dispeceratul Poliţiei Locale Câmpina şi a anunţat că a văzut un urs pe Strada Muncii, coborând spre fosta rampă de gunoi. În cele din urmă, ursul a fost depistat undeva în zona Autogării. A fost tranchilizat şi trasportat în Munţii Baiului, unde a fost eliberat.
Scandal mare în această dimineaţă pe Strada Hasdeu, din municipiul Câmpina, chiar în părculeţul situat peste drum de fostul complex comercial. Din primele cercetări, aici a avut loc o altercaţie în urma căreia un bărbat de 48 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean Ploieşti.
S-a discutat mult în ultima vreme despre Strada Tineretului. În cele din urmă, Consiliul Local Câmpina a aprobat joi, 30 august, alocarea sumei de 100.000 lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a acestei străzi.
Şedinţa Consiliului Local Câmpina de joi, 30 august, nu se anunţa a fi una prea dificilă. Din păcate, unii consilieri locali şi-au făcut un obicei din a provoca în şedinţele Legislativului local circ şi bătaie de joc, totul pe banii contribuabilului câmpinean. Un spectacol dezagreabil şi cam scump, pentru că un consilier local primeşte la Câmpina peste 1.200 lei brut pentru fiecare lună în care este prezent la şedinţa ordinară şi la o şedinţă a comisiei de specialitate din care face parte.