Consiliul Local Câmpina s-a întrunit aseară în ședință extraordinară pentru aprobarea ultimei rectificări bugetare din 2016. Această rectificare a avut la bază modificarea sumelor alocate inițial de Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru cheltuielile salariale din învățământ.
În noaptea de marţi spre miercuri (27 spre 28 decembrie), la ora 1.21, s-a produs un cutremur în zona Vrancea, în apropierea localităţii Nereju, la limita cu judeţul Buzău.
Avaria s-a produs la conducta magistrală, la o adâncime de trei metri, pe Bulevardul Carol I, la aproximativ 100 metri de sensul giratoriu de la Fibec. Practic, conducta s-a spart, iar apa a curs ore bune în pământ și pe carosabil.
Lucrările arheologice din Parcul Trandafirilor, de la notariate, au descoperit vestigii care datează de cel puțin două secole. Sunt construcții ale Vămii Câmpina, pe care administrația locală dorește să le pună în valoare prin realizarea unei galerii de sticlă. Dar până atunci, vestigiile ar trebui conservate pentru a nu fi distruse de ploi și ninsori.
Într-o primă fază este vorba despre două stații care vor fi modernizate - cea de la Penny Market și cea de pe Strada B.P. Hasdeu, aproape de intersecția cu Calea Doftanei. Urmează ca anul viitor toate stațiile din Câmpina să fie înlocuite cu unele noi, ceva mai rezistente, după cum spun autoritățile locale.
Este o plăcere să mergi în aceste zile la Primăria Câmpina, lucru care nu se întâmplă în mod normal. Dar acum atmosfera este de sărbătoare și asta în primul rând datorită colindătorilor care vin aici pentru a cânta și pentru a ura de bine administrației locale.
La ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina, primarul Horia Tiseanu i-a informat pe consilieri că a avut o întâlnire cu directorul general al HidroPrahova - Adrian Semcu şi doi dintre avocaţii care reprezintă această societate în conflictul comercial cu Cast Bănești.
Este o intersecţie dificilă, cu vizibilitate scăzută în special din cauza maşinilor parcate în imediata apropiere a intersecţiei de locatarii blocurilor din jur. Duminică, 18 decembrie, în jurul orei 13.15, aici a avut loc un nou accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal.
Cinci senatori și 11 deputați vor reprezenta Prahova în următorii patru ani în Parlamentul României. În conformitate cu rezultatele scrutinului de duminică, dar și cu Legea alegerilor parlamentare, care stabilește modul de redistribuire a voturilor, mandatele se împart astfel: PSD - doi senatori și cinci deputați, PNL - un senator și trei deputați, USR - un senator și un deputat, ALDE - un senator și un deputat, PMP - un deputat.
Imediat după finalizarea procesului electoral și încheierea proceselor-verbale din secțiile de votare v-am prezentat procentele obținute de principalele formațiuni politice la Câmpina. Revenim acum și detaliem puțin rezultatele alegerilor parlamentare pentru că sunt câteva lucruri interesante.