HidroPrahova anunță că miercuri, 11 aprilie 2018, va sista furnizarea apei potabile în Câmpina, între orele 9.00-16.00. Motivul - remedierea unei avarii majore produse la rețeaua de alimentare cu apă pe Strada Oituz. Vor fi afectate mai multe zone ale municipiului.
Singura farmacie cu program non-stop din Câmpina și printre puținele din județ este Medimfarm de pe Bulevardul Carol I, din pasajul de la Ceas, care va fi deschisă inclusiv în noaptea de Înviere și în ziua de Paști. Celelalte farmacii au program semi-permanent, adică sunt deschise doar în timpul zilei, unele dintre ele funcționând în această perioadă după programul duminical. În ceea ce privește serviciile medicale, asistența medicală de urgență va fi asigurată permanent la Spitalul Municipal Câmpina. De asemenea, serviciile de Ambulanță și Smurd se vor afla non-stop la datorie.
Pe portalul WiFi4EU al Comisiei Europene a fost publicată lista localităților din toate statele Uniunii Europene care s-a înscris pentru a beneficia de internet gratuit printr-un program finanțat din fonduri ale UE. Printre cele peste 10.000 de administrații locale care s-au înregistrat pe site-ul menționat se numără și 29 din Prahova, iar printre acestea câteva din zona Câmpinei: Poiana Câmpina, Cornu, Breaza, Provița de Jos. Administrația câmpineană nu a depus o astfel de cerere.
La momentul înfiinţării CS Câmpina, în august 2015, Consiliul Local a aprobat şi constituirea mai multor secţii ale clubului - fotbal, nataţie, baschet, handbal şi atletism. Doar primele trei secţii au avut efectiv activitate. Acum, profesorul Nicolae Pavel, coordonatorul secţiei de atletism a CSS "Constantin Istrati" Câmpina, a venit cu o propunere pentru secţia de atletism a CS Câmpina, care ar putea prelua sportivii de la CSS care termină junioratul. O decizie definitivă va trebui luată de Comitetul Director al CS Câmpina şi de plenul Consiliului Local, care va trebui să finanţeze şi această secţie.
Toate partidele etapei a 20-a din Liga A Prahova s-au disputat vineri după-amiază. O etapă a remizelor cu numai puţin de 4 rezultate de egalitate şi un singur succes la gazdelor. S-au marcat 24 de goluri. Iată rezultatele şi clasamentul:
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Câmpina s-a întrunit astăzi pentru a analiza drumului județean 207, afectat de alunecări de teren la aproximativ un kilometru distanță de Spitalul de Psihiatrie Voila. La ședință a fost prezent și primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu.
Avea doar 16 ani și era elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina. Am scris aseară despre accidentul absolut stupid produs pe Drumul Taberei, iar veștile erau bune în ceea ce privește starea victimei. Din păcate, în această dimineață s-a aflat că fata a murit la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.
UPDATE ORA 8.00 - Circulația spre Șotrile este blocată în continuare, iar autoritățile recomandă rutele alternative Câmpina - Lunca Mare - Șotrile sau din DN1 - Comarnic - Secăria - Șotrile. Precizăm că este vorba despre o alunecare de teren nouă, la aproape 2 km de cea produsă în primăvara acestui an.
UPDATE ORA 7.45 - Alunecarea de teren s-a produs la 1 km de Spitalul Voila. La poarta spitalului se află o mașină a Poliției Locale, care barează drumul, astfel încât să nu se poată trece spre Șotrile. La locul unde drumul s-a surpat se află angajați de la Ocolul Silvic Câmpina și agenți ai Poliției Locale.
Noaptea trecută, o alunecare de teren s-a reactivat pe drumul județean 207, dintre municipiul Câmpina și comuna Șotrile, la mică distanță de Spitalul de Psihiatrie Voila. Alunecarea de teren practic a rupt drumul în două, surparea producându-se pe mai bine de 20 metri lungime. Mai mulți copaci s-au prăbușit, dintre care unul pe carosabil.
În această seară, în jurul orei 19.30, pe Drumul Taberei din Câmpina a avut loc un accident rutier, victima fiind o tânără de 16 ani, care a ajuns la Camera Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal.
Atletismul câmpinean este reprezentat la nivel de vârf, în finalele competiţiilor naţionale, la nivel juvenil, de CSS "Constantin Istrati", secţia condusă de prof. Nicolae Pavel fiind recunoscută pentru valoarea şcolii de atletism de aici, mai ales la categoria aruncări lungi. În recent încheiatul sezon de iarnă, incluzând aici şi finalele Campionatului Naţional de Aruncări Lungi, clubul câmpinean a cucerit nu mai puţin de 7 titluri de campion naţional şi 4 de vicecampion naţional, adunând medalii naţionale la toate categoriile de vârstă.