Eveniment

5284 vizualizari
01 mai 2016 10:14

Învierea Mântuitorului, cel mai mare eveniment din istoria creștinătății

Învierea Domnului Iisus Hristos este cel mai mare eveniment din istoria creștinătății. O sărbătoare a bucuriei, care reunește în fiecare an mii de credincioși în jurul bisericilor. Pentru că, fără Înviere, nu s-ar fi întemeiat Biserica, nu s-ar fi răspândit nici creștinismul și poate că, fără Înviere, s-ar fi pierdut și numele Mântuitorului, dar și învățătura Lui. Numim această mare sărbătoare Paști, după cuvântul grecesc care înseamnă trecere. Trecerea din neființă în ființă.

12528 vizualizari
23 apr. 2016 19:20

Peste 1.000 de credincioși au participat la Procesiunea de Florii de la Câmpina

Astăzi, în Ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, peste 1.000 de credincioși din Câmpina și împrejurimi au participat la Pelerinajul de Florii, un eveniment frumos care, iată, a intrat în tradiția locului. Procesiunea a început la Biserica "Sf. Dimitrie și Sf. Parascheva" (fosta bisericuță de lemn) și s-a încheiat la Biserica "Sfânta Treime" de pe Strada Mihai Eminescu.

12898 vizualizari
15 apr. 2016 19:30

Policlinica Municipală Câmpina, exact așa cum ar trebui să fie

6 comentarii

Astăzi, la Policlinica Municipală am admirat... normalitatea. O Policlinică frumoasă, curată, modernă, strălucitoare, cu aparatură nouă, cu oameni luminoși, pozitivi, mulțumiți. Adică, exact așa cum ar trebui să fie ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Câmpina sau al oricărui spital din România. Pentru că aceasta este normalitatea. O normalitate pe care, din păcate și din motive cunoscute de noi toți, o privim uimiți tocmai pentru că nu suntem obișnuiți cu ea.

5937 vizualizari
05 apr. 2016 08:35

Premii importante pentru balerinele din Câmpina la Concursul Național "Lebăda de cristal" 2016

1 comentarii

S-au prezentat în concurs cu zece dansuri și au obținut șapte premii. Un bilanț extraordinar pentru micuțele balerine de la Clubul "En avant" din Câmpina, pregătite de profesoara Dorina Popa. În urmă cu exact un an participau la primul lor concurs de anvergură, iar acum sunt deja recunoscute în lumea baletului și câștigă premii după premii.

6568 vizualizari
25 apr. 2016 21:18

Dublă lansare de carte la Câmpina, în prezenţa Principelui Radu

1 comentarii

Doar 50 de persoane au ţinut să asiste astăzi la dubla lansare de carte care a avut loc la Casa de Cultură "Geo Bogza", în prezenţa Principelui Radu al României. A fost, totuși, un eveniment pentru municipiu. Au fost lansat volumele "Regalitatea, astăzi" - scris de Principele Radu și "Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal" - de Sandra Gătejeanu Gheorghe.

5493 vizualizari
20 apr. 2016 11:30

Dublă lansare de carte, la Câmpina, în prezența Principelui Radu al României

Alteța Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent la Câmpina, luni, 25 aprilie, la o dublă prezentare de carte regală. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură "Geo Bogza", începând cu ora 13.20.

4705 vizualizari
07 apr. 2016 10:09

Expoziție inedită de desene ale copiilor din Câmpina, dedicată persoanelor cu autism

1 comentarii

Pe gardul exterior al Primăriei Câmpina puteți admira, în aceste zile, mai multe desene realizate de copii din clasele I-IV, de la școlile din municipiu, precum și de copii instituționalizați la Centrul "Sfânta Filofteia". Este o acțiune inedită, organizată de Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) și prin care se dorește promovarea înțelegerii și toleranței față de copiii cu autism.

6167 vizualizari
27 mar. 2016 08:16

Credincioșii romano-catolici au primit Sfânta Lumină a Învierii

Noaptea trecută, Biserica Romano Catolică "Sfântul Anton de Padova" din Câmpina a fost plină de credincioși veniți să participe la slujbă și să primească Lumina Sfântă a Învierii Domnului. Astăzi este Paștele catolic, cu cinci săptămâni înaintea celui ortodox, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici.