În ultimii ani, manifestările organizate de administrația locală cu ocazia Zilei Câmpinei au fost aspru criticate, acestea devenind parcă din ce în ce mai anoste. De fapt, ce însemnau manifestările de Ziua Câmpinei? Un simpozion cu discursuri interminabile. Anul acesta, însă, am fost plăcut surprinși să constatăm că administrația locală s-a străduit să facă din Ziua Câmpinei o sărbătoare, așa cum este normal. 

67 de personalități și persoane, 19 societăți comerciale, 56 de instituții publice locale și județene, 17 asociații, fundații și cluburi, plus 35 de elevi olimpici și profesorii lor au primit "Medalia Centenarului" din partea administrației locale câmpinene în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale. Lor li s-au adăugat... reprezentanții administrației publice, mai exact conducerea Primăriei, consilierii locali și cei județeni. Deci medalii multe, la ceas de mare sărbătoare. Unii le-au meritat cu prisosință, alții deloc. Însă nu despre cei care au primit "Medalia Centenarului" vreau să vorbesc aici, ci despre cei care nu au primit-o, deși chiar ar fi meritat. Pentru că sunt oameni extraordinari, care fac cinste Câmpinei. Din păcate, la ei nu s-a gândit nimeni.

În mod cert, mulți dintre dvs. ați mers în străinătate și ați văzut, în cartierele orașelor mai mici sau mai mari, băcănii, brutării, patiserii, măcelării, aprozare etc. Magazine mici, cu produse tradiționale, produse sănătoase și, poate cel mai important, produse autohtone. Mezeluri, brânzeturi, pâine, vinuri, carne, fructe și legume, toate produse acolo, la ei, în țara lor. Și se vând bine, bine de tot. Poate ați văzut piețele de week-end, unde producători din zona respectivă vin să-și vândă produsele. Producători adevărați, cu marfă de calitate. Iar francezul, sau italianul, sau spaniolul, sau portughezul aici își lasă banii, în magazinele cu produse tradiționale, în piețele cu produse sănătoase, nu în supermarketuri, ca la noi. Cu alte cuvinte, își lasă banii în economia națională. Pe când noi ce facem? Îi îmbogățim pe alții. Ne bucurăm că vine Kaufland, că vine Lidl, că vine Profi sau altul asemeni lor, credem că e bine, că se creează locuri de muncă noi, că e minunat să ne plimbăm cu căruțul prin marele magazin și să îl umplem cu tot felul de produse alimentare de calitate îndoielnică și la prețuri care ni se par rezonabile. În realitate, lucrurile stau diferit și le vedem doar dacă vrem să le vedem.

În țara asta, Tudorel este vedetă. Cu el ne culcăm, cu el ne trezim. Tudorel Toader, ministrul Justiției. E pe toate canalele de știri, e în toată presa centrală. Tudorel despre protocoale, Tudorel despre CSM, Tudorel despre DNA, Tudorel despre DIICOT, Tudorel despre Comisia de la Veneția, Tudorel despre... orice. Punct și de la capăt. Parlamentul îl cheamă pe Tudorel, Dragnea îl evaluează pe Tudorel, CSM avizează propunerea lui Tudorel, nuntă mare în familia lui Tudorel, cum a votat Tudorel la referendum. Cu tot respectul pentru funcția pe care o deține și pentru pregătirea sa profesională, dar mi se pare prea mult.

După ce am asistat la un derapaj de-a dreptul înfricoșător al lui Liviu Dragnea, care și-a adunat "brigăzile albe" pentru a curăța țara de "șobolani", ceea ce a urmat mi se pare de-a dreptul sinistru. Mai întâi, aflu de la Antena 3 că acolo, în Piața Victoriei, sâmbătă seara, s-a aflat România. Că aceea este România și nu alta! Deci noi, cei care nu am fost acolo, NU suntem România! În aceeași seară, tot la Antena 3, același Dragnea spune despre mitingul PSD că "a fost o reușită mai mare decât succesul Simonei Halep", lucru care m-a iritat îngrozitor. Iar acum, după modelul șefului suprem, mai multe organizații PSD din țară promovează o manipulare ordinară - nu, nu Gabriela Firea a fost huiduită pe Arena Națională, ci Simona Halep. PSD, oprește-te! E prea mult!

Pilonul II de pensii mi s-a părut o aberație de la început. De ce să-mi administreze mie niște privați o cotă-parte din pensia de stat?! Pot să apelez singură, dacă vreau, la un fond privat de investiții, de ce să mă oblige pe mine statul român să fac asta?! Așa am gândit atunci, dar, ca mulți alții, nu am avut încotro, Pilonul II fiind introdus obligatoriu (în 2008) pentru toți angajații care aveau sub 35 de ani la momentul respectiv. Dacă nu alegeai singur fondul de pensii, te distribuia statul.

Pe 10 Mai, de Ziua Regalității, am avut ocazia unei discuții cu profesorul Alin Ciupală, un bun cunoscător al istoriei locale și nu numai, dar și un fervent susținător al monarhiei. Autor și coautor al mai multor cărți despre istoria Câmpinei, profesorul Ciupală își exprima mâhnirea că în localitatea noastră nu există niciun monument dedicat regalității, în condițiile în care anul acesta sărbătorim Centenarul Marii Uniri, eveniment esențial în istoria țării și la care Familia Regală a avut o contribuție importantă. De aici am considerat că se poate naște o discuție, poate chiar o dezbatere legată de un posibil monument în onoarea regilor noștri.

Specialiștii în comunicare politică știu bine că nimic nu atrage mai mult atenția asupra unui om politic ca o poveste de dragoste. Dacă aduci lângă politician soția sau iubita, aproape că nu mai contează discursul. Iar când povestea de dragoste este atipică (a se vedea și cazul Emmanuel Macron, președintele Franței), atunci nu mai contează chiar nimic. Lumea se împarte în două tabere, pro și contra, iar despre altceva aproape că nu se mai vorbește. Este clar, Liviu Dragnea are specialiști în comunicare politică.

Era o vreme când săptămânal, apoi bilunar, apoi lunar, la Primăria Câmpina aveau loc conferințe de presă. Apoi au dispărut de tot și asta încă din mandatul 2012-2016. Cu excepția campaniilor electorale, nici partidele nu mai organizează conferințe de presă. Oare nimeni nu mai are nimic de spus, ci doar de ascuns?

Mare scandal mare începând de aseară. Ecranele televizoarelor s-au înroșit, s-au înverzit, s-au îngălbenit de la "breaking-news-uri". Dacă priveai la televizor, ai fi băgat mâna în foc că țara fierbe, că dă pe dinafară, că a început revoluţia, că se trage. Pe stradă, însă, liniște și pace. La ce am asistat noi aseară, de fapt? Doar la o demonstrație că în România există două state paralele, nu unul, iar românii de rând, mici și neînsemnați, nu sunt pe nicăieri în povestea asta.