
La finalul ședinței de joi, 25 iulie 2019, a Consiliului Local Câmpina, consilierul Monica Clinciu a anunțat că demisionează din Comitetul Director al Clubului Sportiv Câmpina, deoarece nu este compatibilă cu "sistemul de management pe care îl aplică președintele clubului, Adrian Stoican". De-a lungul timpului, Monica Clinciu a vorbit despre unele nereguli de la CS Câmpina, dar toată lumea a închis ochii și nu s-a luat nicio măsură la clubul finanțat de municipalitate din bani publici.

La trei zile după apariția pe site-ul nostru a articolului ”Semne de întrebare privind licitația pentru asfaltarea dezastrului numit Calea Doftanei”, Primăria Câmpina ne trimite o PRECIZARE, dorind să aducă la cunoștință că "informațiile redate sunt incomplete și neverificate". Deci nu sunt incorecte, nu sunt neadevărate, nu sunt inventate, ci "incomplete și neverificate".

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și-a făcut apariția, joi seară, la ședința Consiliului Local Câmpina, spre uimirea celor prezenți. Doar primarul Horia Tiseanu nu a părut deloc surprins de venirea lui Bogdan Toader, în condițiile în care este pentru prima dată când președintele CJ participă la o ședință a consilierilor câmpineni. De altfel, din 2004, de când Mircea Cosma a venit să convingă administrația câmpineană să intre în HidroPrahova, Consiliul Local Câmpina nu s-a mai... bucurat de prezența unui președinte de la CJ.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal în care șase persoane (trei femei și trei bărbați), cu vârste cuprinse între 25 și 62 de ani, sunt acuzate că au falsificat documente pentru a obține credite bancare în valoare de peste 65.000 lei, informează purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

Parcarea situată între Strada Amurgului și Strada Ana Ipătescu a intrat de astăzi în reabilitare. Vor fi schimbate bordurile, vor fi ridicate capacele de canalizare, iar la final se va turna asfalt. Lucrarea este realizată de societatea TBT Maf Invest SRL și costă 34.727 lei (fără TVA).

În această dimineață, pe Dealul Muscel din municipiul Câmpina, în apropierea drumului de lângă Observator și nu foarte departe de stâna situată în zonă, a fost găsit cadavrul în putrefacție al unui porc domestic. Cel mai probabil, animalul mort a fost aruncat acolo în urmă cu câteva zile. Precizăm că agenții Poliției Locale au făcut descoperirea, în urma sesizării noastre, informația fiindu-ne furnizată de un cititor care a trecut prin zonă.

La Câmpina, se pare că nu există lucrare care să se încadreze în termenele stabilite. Iată că nici măcar mutarea Soldatului, care a creat multă vâlvă prin suma alocată - aproximativ 40.000 euro, nu se încadrează în termenul stabilit de municipalitate și asumat prin contract de firma care se ocupă de aceată "operațiune". 77 de zile nu au fost suficiente pentru mutarea statuii în Parcul Trandafirilor, de la notariate.

La Primăria Câmpina este în derulare procedura de achiziție publică pentru o lucrare mult-așteptată nu doar de locuitorii municipiului, ci și de cei din împrejurimi - reabilitarea celei mai ciuruite străzi din localitate, Calea Doftanei. Valoarea estimată a contractului este de 9 milioane lei, fără TVA, pentru asfaltarea acestei străzi de 3,5 km, modernizarea trotuarelor și amenajarea unui podeț tubular pentru preluarea apelor pluviale care vin de pe Strada Dealului. Până la termenul limită (18 iunie 2019) au fost depuse două oferte, care au intrat apoi în evaluarea tehnică și evaluarea financiară. Zilele trecute, una dintre firme a fost descalificată, lucru care ridică unele semne de întrebare cu privire la această achiziție publică, mai ales că, din informațiile noastre, firma descalificată avea și cel mai bun preț.

UPDATE - Potrivit precizărilor făcute de reprezentanții Primăriei Câmpina, pe Strada Orizontului nu se efectuează plombarea gropilor de către firma care are contract cu municipalitatea. Cei care umpleau gropile cu asfalt sunt reprezentanții unei firme angajată de Distrigaz să refacă partea carosabilă în urma intervențiilor la conducta de gaze.
Nu a trecut decât o săptămână de când prezentam situația jalnică a Străzii Orizontului din Câmpina, o stradă care arată de parcă nu ar fi fost reparată anul trecut. Sunt locuri unde s-a ajuns la piatra cubică, în alte locuri plombele puse chiar anul trecut au început să dea semne de... ”oboseală”, iar covorul asfaltic este vălurit. Ei bine, astăzi, pe o ploaie torențială, pe Strada Orizontului se realiza o nouă ”cârpeală”.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că de anul viitor va fi modificat traseul practic-aplicativ, adică proba sportivă eliminatorie pentru admiterea la instituțiile de învățământ ale MAI. Noul traseu este valabil începând cu sesiunea de admitere din ianuarie 2020 pentru școlile postliceale de agenți de poliție, agenți ai poliției de frontieră și subofițeri de jandarmi. De asemenea, a fost modificat traseul și pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă.